Porti aurite inchise cu lacate ruginite

Rafinaria Onesti, una dintre cele mai mari din tara, cu capacitate de prelucrare, in 1990, de 3,5 miloane de tone titei, având in schema peste 3500 de salariati, specialisti de prima mâna, veniti din toate colturile tarii, dar si cu muncitori calificati in meserii de mare tehnicitate si finete, a ajuns astazi sa numere picaturile de benzine care se mai scurg din instalatiile nefunctionale de ani buni. Societatea onesteana nu a incaput, din motive pe care doar analistii si politicienii vremii le stiu, in SNP, marea gaselnita a anilor ’90, ramânând la mâna destinului dar si a multor profitori. Privatizata, re-privatizata, RAFO Onesti a trecut prin mâna mai multor afaceristi, unii cu buna credinta, altii doar pentru a o jupui de ultima piele. Au batut drumurile rafinariei presedinti, senatori, deputati, ministri, veniti in campanii electorale, veniti cu promisiuni in bat, insa saraca-bogata societate mai avea in 2008 doar 1658 de salariati, iar productia se cifra la câteva galeti de combustibili, ceea ce a condus la disponibilizarea, in acel an, a inca 800 de oameni. Actionariatele s-au succedat ametitor pe la RAFO, fiecare cu planuri si promisiuni, insa programele de modernizare interminabile au secat si ultimele rezerve de capital, procesele fluviu au tinut rafinaria pe butuci, ceea ce a agravat situatia rafinariei. Nu stiu daca astazi cineva mai poate reface istoria adevarata a „tragediei onestene”, o capacitate de productie care se inscria ca principalul contributor la bugetul judetului. Eu am avut incredere in Iliescu, in Basescu, in Nistor, Hrebenciuc, Vreme, Marian, forte politice si de decizie, ca vor reusi sa dea o sansa municipiului Onesti, oamenilor care isi câstigau pâinea de la RAFO, copiilor, industriei de pe orizontala, comertului, culturii, invatamântului. Am crezut, de asemenea, in ultimul actionar, si mai cred in continuare ca este bine intentionat. In toamna, vreo 4-5 deputati si senatori au supt voturi de pe Valea Trotusului, insa nu au reusit sa faca brânza, laptele s-a coraslit, deoarece cheagul a fost expirat. A intervenit criza, crâncene efecte s-au abatut peste Onesti, zilele trecute inca 470 de salariati au fost timisi acasa, iar astazi, RAFO mai are doar 400 de oameni care ponteaza cartele la intrare. 400 din 3500, in numai 20 de ani de instabilitate, incertitudini, bâjbâieli cu statut de management performant. Praful s-a ales. RAFO a ajuns o conserva, pe care nimeni nu are curajul sa o deschida, in timp ce PETROM anunta cel mai mare profit de la infiintare, un profit care se mai obtinea doar in China prin anii 2000. De unde mai iese fum pe Platforma Petrochimica din Onesti? Doar de la Chimcomplex, unde domnul Bancila a stiut sa tina piciorul bine infipt in prag.