Se numeşte Emil Leahu (18 ian. 1925, Bacău – 15 nov. 2002, Piatra-Neamţ) şi ne-a lăsat o carte de căpătâi: „Poetică şi stilistică” (Bacău, Editura Egal, 1999), despre care mă simţeam dator să scriu că „este o strălucită aplicare a principiilor construcţiei artistice şi un ghid de iniţiere în universul fascinant al semnelor lingvistice şi, mai nou, al semnelor poetice” (Prefaţă, p. 5). (Mentorii săi la universitatea bucureşteană au fost Tudor Vianu, George Călinescu, Iorgu Iordan.) Lucrarea „ne apare ca un compendiu de stilistică şi poetică, bogat argumentată şi convingător susţinută prin eşantioane reprezentative din literatura română” (ibidem, p. 4), deschizând Seria Studium a Editurii, iniţiată de filiala Bacău a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România.
Istoricul cărţii
Nu a fost un proiect de după 1989, ci unul gândit în anii 1970-1980, cu germeni datând din deceniile anterioare. Aurel Jămneală, fostul său elev la Şcoala Normală din Bacău (aici Emil Leahu a fost profesor între anii 1950 şi 1956), îşi amintea de limpezimea cristalină a lecţiilor de analiză pe text poetic şi nu numai. De altfel, eşantioanele de exerciţii care însoţesc demersurile teoretice i-au fost solicitate de autorul de facto, Emil Leahu. Bine articulată, cu un substanţial fond preliminar şi un discurs argumentativ impecabil, manuscrisul a fost încredinţat, firesc, Editurii Didactice şi Pedagogice, în 1991, fără şansa de a vedea lumina tiparului.
Cu Aurel Jămneală, însoţiţi de membri ai cenaclului Liceului Pedagogic Bacău (Lăcrămioara Lupaşcu, de pildă, o sensibilă poetă), am răspuns invitaţiei lui Emil Leahu de a asista la şedinţele Cercului de stilistică şi poetică de la Liceul „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, unde între 1959 şi 1987 a predat limba şi literatura română. Atunci a apărut decizia de a edita lucrarea despre care vorbim aici şi pe care am lansat-o, în prezenţa autorului, inclusiv la Colegiul Naţional „Ferdinand I” din Bacău, unde Emil Leahu a fost dascăl (iniţiatoarea întâlnirii: profesoara Violeta Ursinschi, fosta sa elevă de la Piatra-Neamţ).
Se adaugă aici experienţa de autor de manuale („un profesionist redutabil” – Eugen Budău) de limba şi literatura română pentru clasele a X-a şi a XI-a (Editura Didactică şi Pedagogică, 1978, respectiv 1993; în colaborare), dar şi întâlnirea cu revista de specialitate „Convorbiri didactice”, fondată de Mihai Semenov.
Meritate elogii
I le-au adus foştii săi elevi de la Şcoala Normală din Bacău (C. Th. Ciobanu, Grigore Codrescu, Eduard Ştraub), Şcoala Medie Nr.1 Bacău (acum, Colegiul Naţional „Ferdinand I”), de la Liceul „Calistrat Hogaş” (Veronica Bocăneţ-Călin ş.a.), colegi de breaslă (Elis Motreanu, Mihai-Emilian Mancaş) ş.a. Mărturiile lor se găsesc pe internet.
Ce-i de făcut
O sală de clasă de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău ar trebui să-i poarte numele.