Anul acesta, la 18 ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la deschiderea primei școli publice din comuna Berzunți, județul Bacău.
La 18 ianuarie 1865, „… sub însemnatŭ învățătorĭulŭ, primarile și Membriĭ comuniĭ întrunindu-se potrivitŭ dorințeĭ înălțatuluĭ Guvern în folosulŭ obștieĭ noastre aŭ deschis shoala la cariĭ aŭ asistatŭ și 4 copiĭ careĭ aŭ și începutŭ cursule învêțăturilor; pentru care amŭ încheiatŭ acest proces-verbalŭ”. La finalul procesului-verbal sunt menționați: învățător și preot A. Vlădeanu, primar Toader Crăciun, membri Simion Miron, Iojă Cheșcheș, Adam G. Adam și „Notarĭu Broșteanu”.
Context istoric
Satul românesc a fost de-a lungul timpului, până către sfârșitul secolului al XIX-lea, o realitate distinctă, relativ stabilă și conservatoare, păstrătoare a unor mentalități, comportamente și obiceiuri de viață moștenite din timpuri străvechi. Fără a idealiza educația din satul tradițional, care a avut rolul ei, trebuie spus că accentul era pus pe oralitate. Scrisul a întâmpinat mari dificultăți în a se democratiza. De altfel, când Constantin Mavrocordat a vrut să-i oblige măcar pe preoți să învețe să scrie și să citească, societatea a privit fără înțelegere inițiativa domnului, cronicarii vremii compătimind fățiș pe „bieții preoți și diaconi, că se apucase la bătrânețe să-i învețe carte”, iar măsura pare a fi avut o eficacitate limitată. Chiar dacă societatea rurală românească a creat povești cu scopul de a le transmite de la o generație la alta, nu a existat intensitatea accentului pe educarea celor tineri și pe încercarea de a le inocula acestora tradițiile și cutumele propriului popor.
Constituirea statului-național a impus clasei politice românești și dezvoltarea învățământului sătesc. Iar în secolul al XIX-lea și într-o bună parte din secolul al XX-lea, o mare parte dintre competențele necesare au trebuit să fie atrase din afara satului și impuse de puterea politică. Odată cu pătrunderea ideilor novatoare ale statului modern (stat-național, democrație, libertate și egalitate), educației, în general, și școlii, în special, le-au revenit un rol major. Copiii trebuiau învățați „sfânta dragoste de țară”. În puritatea sa ideală, modelul național presupunea spații omogenizate și indivizi vorbind aceeași limbă, la propriu ca și la figurat.
Încercări de a dezvolta învățământul, inclusiv cel sătesc, s-au făcut și înainte de unirea Principatelor, dar destul de timide. Și în acest domeniu, un rol deosebit de important a revenit domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care în 25 noiembrie/7 decembrie 1864 a adoptat Legea asupra instrucțiunii publice. Învățământul primar de 4 ani era obligatoriu și gratuit, prevedere care conferă o anume prioritate României în lume.
Chiar dacă nu avem decât vagi informații, înainte de Al. I. Cuza, despre locuitorii care depindeau de mănăstirea de la Berzunți, putem presupune că unii dintre ei cunoșteau a scrie și a citi. Astfel, în Catagrafia din 1774, printre cei 31 de birnici (Бирнчий) ai mănăstirii din Berzunți, apare și Ion, dascălul (Ион, даскалул), care, probabil, era alfabetizat, la fel ca și starețul și alți clerici ai mănăstirii. După introducerea Regulamentului Organic, în administrația statului, printre „amploeații (funcționarii, slujbașii, n.a.) atârnați di statul administrației destrictului Bacău pe anul 1852”, îl întâlnim și pe Ioan Nechiforescu „slujind, iar reghistrator di la 1843”, născut în „sat Berzunț, ținut Bacău”, în vârstă de 29 de ani, care apare cu „școli politicești” și cu limbă cunoscută doar „moldovinești”, pentru ca, în anul 1855, școala absolvită și limbile cunoscute să fie puțin schimbate: „școli opștești” și „moldovinește și musăchiia (rusa, n.a.)”, ca limbi cunoscute. Dar, în general, marea majoritate a locuitorilor era analfabetă, elocvent fiind și procesul-verbal de la deschiderea școlii, care este semnat doar de preotul Vlădeanu și notarul Broșteanu, chiar dacă mai sunt consemnați primarul și Membriĭ comuniĭ.
Deschiderea școlii și impactul său asupra vieții sătenilor
Demersurile pentru deschiderea unei școli primare la Berzunți au început încă din 1864, când Protosinghelul Isaia Climescu, „îngrijitoriu” Bisericii Berzunțu, a adresat un memoriu către Ministerul Justiției, Cultelor și Instrucțiunii Publice, în numele Consiliului comunei „și cu toți ceelanți locuitori, convingându-se de dreptulu și îndatoririle ce li s-au datŭ lor prin legea comunală și după invitațiea ce s-au făcutŭ și de cătră D-nu Inspectoru Primarului din această Comună Berzunțiu, voescu a înființa o școală”. Pentru înființarea școlii urmau a se pune la dispoziție două „odăi din încăperile ce sintŭ în ograda Bisericii”.
Într-un memoriu al revizorului Constantin Platon, din aprilie 1865, trimis Ministerului Justiției, se arăta că încă de la 19 noiembrie 1864 parohul „românŭ de acolo, părintele Alexandru Vlădeanu” a fost numit ca învățător provizoriu, el fiind posesorul „atestatului Seminarului din Socola No. 142, din 30 iulie 1859”, cerând să i se plătească cei 87 de lei pe lună de la deschiderea școlii și înapoierea certificatului. Revizorul Platon mai arăta că Școala de la Berzunți a început „la 18 ianuarie 1865 cu 4 copii, la finele lunii martie avea 15 copii”. În luna martie 1865 erau 8 școli în comunele rurale din județul Bacău. La finalul anului școlar 1864–1865, conform catalogului, erau 18 elevi, toți băieți, cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani. Dintre acești elevi doar 17 au promovat, unul fiind absent.
Următorii învățători, preotul David Climescu (1867–1871) și Dumitru (Dimitrie) Pătu (1871–1898), ambii născuți și crescuți în Târgu Ocna, s-au îngrijit atât de procesul instructiv-educativ, cât și de îmbunătățirea bazei materiale a școlii. David Climescu, episcop de Buzău mai târziu (1894–1921), s-a remarcat ca învățător, el fiind urmat la Berzunți și de elevi din alte localități: 2 elevi erau din Luncani și 2 elevi din Valea Arinilor. David Climescu a fost preocupat și de condițiile din școală și arăta, prin adresele către primărie din 19 noiembrie 1870 și 10 ianuarie 1871, că lemnele de foc lipseau, „copii suntu sempli în haine, ba chiar cea mai mare parte descultu”, iar în lipsa căldurii cursurile nu se puteau ține. Învățătorul Pătu, retrogradat de la școala primară din Moinești pentru a face loc preotului David Climescu, cerea, prin diverse adrese către primarii comunei, amendarea acelor părinți ai căror copii „nu urmează regulat numai câteva zile, fiind îndărătnici părinții lor. … pentru a nu se depopula școala …”.
O lucrare din anul 1897, realizată din ordinul ministrului Spiru C. Haret, arată următoarea situație: în comuna Berzunți erau 269 de copii de vârstă școlară ( din care 118 fete), 41 copii frecventau școala (38 băieți și 3 fete), 11 băieți primeau „instrucțiunea” în familie, într-o școală privată, într-o școală urbană sau într-o altă școală rurală, 5 copii (3 băieți și 2 fete) apăreau ca „amânațĭ, excluși sau apărațĭ ca absolvențĭ”, iar 212 copii (99 băieți și 113 fete) nu urmau nici un fel de școală, indiferent de distanța ce desparte cătunul de școală. Se mai arăta că „șcóla este în cătunul Martin. Localul servesce și primărieĭ, este proprietatea acesteea și se află situat în vatra cătunului. E de zid, în stare rea. Are o sală de clasă (7x7x2.80) și treĭ camere pentru locuința învĕțătoruluĭ. Șcóla are o curte de 894 m.p., precum și 7.161 m.p. grădină, împrejmuițĭ. La acéstă șcólă, unde acum este un învĕțător, pot urma și copiiĭ din cătunele: Dragomir, Butucari și Moreni, distanța dintre aceste cătune și șcólă variând de la 500 – 1.000 m. Cătunele Ghilea, Scăriga și Prăjóia sunt maĭ departe de 4 kilometri de cât Martin”.
Școala a beneficiat în anul 1880, în timp ce învățător-director/diriginte era D. Pătu, și de o împroprietărire (a însurățeilor, n.a.), care a constat în 40 de prăjini grădină și în câmp, „lângă pârâul Sodomei”, o suprafață de 6 fălci (cca. 8,5 ha) fâneață și pădure. În prezent, fâneața și pădurea nu sunt în proprietatea Școlii, deoarece edilii comunei de după 1989, dintre care doi au fost și profesori, nu au avut bunăvoința și nici interesul să facă diligențele necesare recuperării pământurilor Școlii, alte persoane beneficiind de aceste terenuri.
Integrarea învățătorilor în comunitate a fost completă. Astfel, D. Pătu a avut un rol important în viața rurală berzunțeană, el fiind printre puținii știutori de carte ai comunei. Ziaristul George A. Scorțescu relata, pentru ziarul Evenimentul din Iași, la 7 mai 1894, că: „În satul Berzunț există un vechiu profesor, al cărui nume ne scapă care este omul de încredere al stăpânirei și conduce toate afacerile. Primarele nu-i de cât pentru formă”. Trebuie precizat că articolul din ziarul de la Iași făcea referire la evenimentele sociale sângeroase din prima jumătate a anului 1894, revolte și răscoale îndreptate împotriva legii maximului și a condițiilor economico-financiare dificile, în general.
Concluzii
Înființarea școlii a fost un eveniment important, dar până după Al Doilea Război Mondial nivelul de educație și de cultură al majorității locuitorilor din Berzunți a rămas precar. Greutățile erau numeroase: puterea economică a comunei era redusă, dezinteresul manifestat de autoritățile locale față de școală era mare, nivelul cultural și economic redus al majorității locuitorilor, precum și distanța mare dintre școală și domiciliul multor copii. Astfel, conform recensământului din decembre 1899, la 34 de ani de la deschiderea școlii, dintr-o populație de 2581 de locuitori doar 175 (6,78%) erau știutori de carte (știu scrie și ceti), din care 153 erau bărbați și doar 22 erau femei. Dintre cei ce știau să scrie și să citească, 50 de locuitori (45 de băieți și 5 fete) erau cuprinși între 7 și 15 ani, iar restul aveau vârsta de peste 15 ani. Majoritatea locuitorilor continua să trăiască după cutumele medievale ale traiului zilnic, trai bazat pe o agricultură de subzistență, pe munca la pădure sau ca zilieri în alte localități.
În ceea ce privește clădirea în care școala își desfășura activitatea, aceasta era inadecvată. În anul 1899, Neculai Broșteanu și soția sa, Ana, fost arendaș al moșiei Statului Berzunți, notar și primar în unele perioade, a donat clădirea personală Școlii pentru a fi exclusiv local școlar. Astăzi nu mai există. Această clădire fusese construită în anul 1864 din zid și era reparată în 1900, întrunind condițiile de igienă cerute. Primul local de școală din comună a fost construit în satul Moreni, dar abia în anul 1934.
Aurelian BOTEZATU
Procesul-verbal din 18 ianuarie 1865
(Sursa: Arhiva Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” Berzunți, Dosar 1 – Documente privind înființarea Școlii din Berzunți, fila 1)
Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866)
(Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza)
Casa Neculai și Ana Broșteanu (Sursa: Prof. Gh. Hampău, Lucrare Grad I)
