14 ianuarie 2025

De ce ?

Am aflat zilele acestea că OMV Petrom va vinde gaz Germaniei din perimetrul apelor Mării Negre prin proiectul Deep Neptun, începând cu anul 2027, și mă gândesc dacă nu cumva acesta a fost prețul cerut de austrieci pentru integrarea totală Schengen a României, ținând cont de faptul că Europa nu mai primește gaz de la ruși pentru că nu sunt de acord ucrainenii cu tranzitul lor.

Guvernanții români aveau nevoie ca de aer de această integrare pentru a diminua influența unui prezidențiabil cât pe ce să devină și să le strice afacerile interne, și ar fi dat la schimb orice, că vorba ceea, nu de la ei dau.

Dar nu este numai atât. Cei ce ne conduc renunță la centrale pe gaz sau vor demola baraje construite pe râuri, în dorința de a ne asigura energia din import și, astfel, băieții deștepți din energie vor prospera și mai mult.

Teoretic, statul român are prioritate la cumpărarea gazelor interne pentru consumul intern, dar trebuie să dovedească faptul că în România există o criză a acestui produs pentru a pune în aplicare clauza.

Am citit că statul german a naționalizat unele părți din sectorul energetic în dorința de a securiza nevoile populației, nevoi ce țin de securitatea și interesele naționale. Conform aceluiași principiu, statul român ar fi putut cumpăra compania E.ON, care ar fi costat mult mai puțin decât un tur de prezidențiale anulat, și în acest mod se putea vorbi de o susținere a populației și a mediului de afaceri.

Banca Mondială a precizat deja că sărăcia se extinde în țara noastră datorită incompetenței clasei politice, inflația cea mai mare din UE fiind susținută discret de guvernanți pentru alimentarea bugetului național și a cheltuielilor necugetate efectuate.

Nu înțeleg cum și de ce ne-am procopsit cu o astfel de guvernare într-o țară europeană, când acest tip de conducere este specific unei țări din America Latină sau Africii.

Îmi amintesc că o țară din America Latină a avut un președinte de origine japoneză și mă gândeam că acea țară va avea același trend ca și țara de unde provenea președintele, dar nu a fost așa. Fac aceeași analogie cu poporul român, care a fost într-o situație asemănătoare.

Mă indignează modul în care suntem tratați noi, cetățenii. Ce cred despre noi cei de sus, care ne consideră mai puțin inteligenți decât ei? Îmi doresc ca timpul unor personalități ca Brătianu, Titulescu și alții de același calibru să vină cât de curând. Altfel, vom vinde țara americanilor lui Trump, care și așa dorește să încorporeze Groenlanda și Canada.

O fi mai bine, o fi mai rău?

Nelu

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img