Vechea gară din Bacău, construită în anul 1872, a fost un simbol al orașului timp de mai bine de un secol. Aceasta reflecta un stil arhitectural simplu și funcțional, specific perioadei, cu accente decorative din lemn traforat care înfrumusețau discret pinioanele rezaliților laterali. În 1892, clădirea a fost extinsă pentru a răspunde creșterii traficului feroviar și nevoilor orașului în dezvoltare.
Pinioanele rezaliților laterali reprezintă elemente structurale și decorative plasate la extremitățile acoperișului, deasupra rezaliților, care sunt porțiuni ale clădirii ieșite în relief față de fațada principală. Aceste pinioane erau realizate din lemn traforat, cu modele geometrice sau florale, adăugând un farmec aparte clădirii și accentuând estetica utilitară specifică perioadei.
Fotografia surprinsă în 1967 ne oferă o privire asupra gării în plină activitate, cu peronul animat de călători și personal feroviar. Imaginea dezvăluie un aer nostalgic, amintind de vremurile în care trenul era mijlocul principal de transport și o poartă către lume pentru locuitorii Bacăului.
Gara a fost dărâmată în anul 1981, odată cu modernizarea infrastructurii feroviare din România. Deși clădirea a fost pierdută, ea rămâne o parte importantă a istoriei locale, evocând o epocă în care simplitatea și funcționalitatea se îmbinau armonios cu detaliile arhitecturale discrete.
