La final de an 1974, presa băcăuană, prin ziarul Steagul Roșu, surprindea o imagine de basm a iernii, conturând un moment emoționant pentru comunitatea locală: inaugurarea Grădiniței nr. 17, un spațiu nou destinat preșcolarilor din oraș. La 50 de ani distanță, articolul „Mândră casă, un palat…” rămâne o mărturie prețioasă a unei epoci ce îmoționa prin limbaj poetic și angajament social.
O poveste desprinsă din basm
Textul publicat la acea vreme debuta cu o imagine idilică: iarna privită ca o ființă zâmbitoare, uimită și bucuroasă, martoră la o realizare ce însemna mai mult decât o construcție nouă. Grădinița nr. 17, situată pe Bulevardul 6 Martie, era descrisă drept un „palat” decupat parcă din povești, un loc unde cei 240 de preșcolari descopereau o lume mirifică a jocurilor, cărților cu poze colorate și acuarelelor.
Un simbol al grijii pentru copii
Articolul reflecta un mesaj simbolic, specific epocii, ce pune accent pe importanța oferirii unui mediu educațional adecvat pentru cei mici. Se sublinia grija colectivului educațional față de copii, o echipă dedicată formată din educatoare, bucătărese, asistente medicale și eleve practicante. Nume precum Teodora Crupenschi (directoare), Angela Mârț (grupa mijlocie A) și Margareta Pădureanu (grupa mare A) au fost amintite cu respect pentru munca depusă.
O comunitate unită în jurul educației
Rândurile articolului evocă „un dar, în prag de An Nou” oferit copiilor și familiilor din Bacău, dar mai ales o promisiune a unei societăți dedicate educației și viitorului. Grădinița nr. 17 devenea astfel un simbol al dezvoltării și progresului, o realizare ce aducea lumină în viețile celor mici, făcând zilele “mai frumoase și rodnice”.
Moștenirea unei ierni albe
Astăzi, la 50 de ani de la acel moment, articolul publicat în Steagul Roșu încă reușește să surprindă emoția simplă și sinceră a vremurilor trecute. Metaforele poetice, grija exprimată prin cuvinte și faptele concrete sunt o dovadă a respectului față de copii și educație, valori ce în mod simbolic trec testul timpului.
Grădinița nr. 17 din anul 1974 nu a fost doar o clădire nouă, ci un loc unde „viața a fost pusă în slujba vieții”. Această poveste rămâne un omagiu adus celor care, prin muncă și dedicare, au făcut din acea iarnă albă un moment plin de căldură și lumină, devenit astăzi parte a istoriei comunității din Bacău.
