• Prin 1992, Ștefan Olteanu, ,,trimisul special” al lui Cornel Galben, directorul ,,Deșteptării”, m-a îmbrâncit fericit în paginile ziarului. Am debutat cu o notă tristă: un incendiu devastase casa unei familii. La foarte scurt timp, prezentându-se fără cartea de identitate la admiterea într-o universitate bucureșteană, una dintre fiicele familiei sinistrate și-a justificat cu succes lipsa documentului, atașând ca argument nota din ,,Deșteptarea”. C.I. îi fusese mistuită în acel incendiu. Da, mi-am zis atunci, pot fi util… După ce-am ajutat democratic, prin varii anchete, să plece din fotoliu vreo trei primari, dar și un inspector școlar general, mi-am consolidat această percepție a utilității.
• După ce te desprinzi (sau ești desprins...) de un loc de trudă precum ,,Deșteptarea”, încerci un remember și vezi ce ți-a rămas lipit de suflet. Când realizezi că după peste treizeci de ani de discurs jurnalistic îi resimți încă pe mulți dintre confrații ziariști ca pe niște prieteni foarte buni (nu e pleonasm…) – Gheorghe Bălțătescu, Ștefan Radu, Cornel Galben, Carmen Mihalache, Ioan Enache, Roxana Neagu, Cătălin Bejan, Constantin Călin, Ioan Dănilă, Petru Done, Gabriel Pop, Victor Eugen Mihai-VEM, Laura Huiban, Alexandra Simion-Zaharia, Marius Cerghici, Viorel Roman, Ștefan Olteanu, Eugen Verman, Mihai Buznea, Elena Țintaru, Silvia Pătrășcanu, Leonard Popa, Florin Ștefănescu, Dan Mindirigiu, Lili Adochiței, Liviu Avram, Nelu Broșteanu, Nicoleta Bichescu, Simona Lazăr, Dana Munteanu, Aurelian Chiscop, Monica Ela Gașpar, Ioan Bâșcă, Florin Crăciun, Dana Munteanu, Oana Barcan, Constantin Nancu, Mircea Lupu, Costel Pletosu și mulți alții – uiți și de otrava strecurată de Dorin Ciulină, redactor-șef, într-un document de temporară despărțire, motivul fiind un editorial nepublicat pe care-l prețuiesc și astăzi.
• Nu pot uita ,,invitațiile” în fața instanței. Ani de zile, unele dintre personajele anchetelor mele m-au hărțuit, solicitându-mi daune financiare fabuloase. N-am pierdut niciun proces, dar în toate m-am simțit singur…
• Am gestionat de unul singur, peste un an de zile, semnând Ion Fercu, Ion Ion și Dumitru Istrate, săptămânalul ,,Deșteptarea de Buhuși”. A fost interesant. Am auzit în acea vreme atâtea sudalme trimise către Ion Ion și Dumitru Istrate, încât uneori mi se părea că locuiesc într-un univers kafkian.
• Sinteze și Impact, suplimente ale ziarului gestionate imperial de Constantin Călin și Ștefan Radu, mi-au croit poteci literare pe care nu le bănuiam atunci că mă vor duce către vreun luminiș. Le sunt îndatorat. Când a încetat apariția acestora, am fost trist, am suferit. ,,Moldova Sport”, suplimentul săptămânal gestionat de Leonard Popa și Ștefan Olteanu, mi-a purtat pașii prin aceleași zone afective.
• Se spune, îndreptățit, că ,,Deșteptarea” a fost, nu doar pentru orizontul local, o școală a ziaristicii. În același timp, a reprezentat și un mediu favorabil pentru încurajarea unor aventuri literare. Ziariști sau corespondenți ai publicației au căpătat, în timp, statutul de scriitori: Cornel Galben, Carmen Mihalache, Ovidiu Bufnilă, Ioan Enache, Iacob Florea, Eugen Verman, Simona Lazăr, Doru Kalmuski, Mihai Buznea, Leonard Popa, Silvia Pătrășcanu…Victor Eugen Mihai-VEM a devenit un artist plastic aplaudat pe mapamond, Ștefan Olteanu ne-a dăruit și un manual de ziaristică. Universitarii Constantin Călin și Ioan Dănilă, voci intrate în istoria literaturii și ca spirite îndrăgostite de Bacovia și Alecsandri, Carmen Mihalache, director al Revistei ,,Ateneu” și cronicar teatral cu statut național, Ștefan Radu, publicist, secretar general de redacție al aceleiași reviste în curând centenare, Dragoș Benea, implicat în discursul politic și la nivel european, Dorian Pocovnicu și Lucian Bogdănel, cu roluri de soliști în administrația județeană, Cătălin Bejan, care gestionează un post de televiziune, Liviu Avram, manager al unui ziar național, Lili Adochiței, voce importantă în învățământ, alpinistă cu memorii publicate, oferă ,,Deșteptării”, de istoria căreia au fost sau sunt încă atașați, argumente care-i susțin ziarului statutul de instituție-reper a culturii și democrației.
• Ovidiu Genaru, Ilie Boca, Petru Cimpoeșu, Ioan Rotaru, Marius Manta, Cornel Cepariu, Constantin Ciosu, Theodor Codreanu, Ozana Kalmuski, Doina Cernica, Ioan Mitrea, Ștefan Munteanu, Victor Munteanu, Vasile Sporici, Ionuț Tene, Valentin Țigău, Dumitru Zaharia, Ioan Moraru, voci din zări diferite ale spiritului ales, au semnat de multe ori în paginile cotidianului.
• Fiind un amar de vreme și director de gimnaziu și liceu, neafiliat politic, unora, incomodați de mine din cauza discursului lor politic de șușanea, li s-a pus pata pe statutul meu. Stând la taifas strategic într-o crâșmă, locul lor preferat de trudă, aceștia au pariat că mă vor pedepsi, descăunându-mă. M-a apărat chiar liderul lor județean de partid, cu un argument interesant: ,,Lăsați-l în pace! Dacă-l faceți să turbeze, o să vă plângeți de milă”. M-a deranjat teribil în acest context suma din jocul pariului, pe care am considerat-o a fi mult prea mică. Credeam că valorez mai mult. Lipsă de modestie, desigur.
• Într-o vacanță de vară, redactorul-șef m-a trimis la Pârjol, ca să ,,rezolv” o sesizare a zeci de oameni. Legea fondului funciar… Când am ajuns acolo, erau adunați peste o sută de cetățeni. Supărați rău. Le-am spus că vreau să le ascult păsurile… S-au uitat ciudat la mine. O vreme, au tăcut. Apoi, unul a îndrăznit: ,,Noi îl așteptam pe dl Eugen Verman. El ne înțelege. Unde e?”… În cele din urmă, au acceptat dialogul. În final, un altul mi-a spus: ,,Când scrie dl Verman, chiar dacă nu ne poate rezolva necazul, plângem pe articolul lui, citindu-l. E de-al nostru”… Atunci am înțeles că a fi jurnalist înseamnă și altceva.
• În urmă cu niște ani, un buhușean hăituit pe străzi de o gașcă agresivă a sărit gardul locuinței mele, scăpând de furia agresorilor. Când l-am întrebat de ce a ales acest loc de refugiu, mi-a spus ceva neașteptat: ,,Aici am securitatea asigurată. Cine ar îndrăzni să agreseze pe cineva în curtea unui ziarist de la «Deșteptarea»? Nici în curtea Poliției nu mă simt atât de apărat!” Atunci am înțeles și dintr-o altă perspectivă importanța ziarului.
• Am scris pagini întregi de ziar despre doi profesori, soț și soție, care solicitau… imperativ diferite bunuri și bani de la elevi. Fiind profesor, unii mi-au considerat gestul ca fiind bizar. După câteva articole apărute, Liviu Avram, redactor-șef, m-a sunat: ,,Este la mine familia profesorilor […]…Vor să vă dea, să ne dea în judecată. Puteți veni să discutăm cu ei?” Într-o oră, am fost acolo. Am prezentat și documentația anchetei (declarații de la elevi, părinți, profesori etc). După ce-a citit totul, Liviu Avram le-a spus contestatarilor, arătându-le dosarul anchetei: ,,Dați-ne în judecată!” Mie mi-a spus: ,,Sub masca asta poetică a dumneavoastră se află un om foarte riguros și prevăzător”…
• ,,Deșteptarea” a încurajat deschiderea către orizonturile naționale. Nu s-a cantonat într-un registru procustian… județean. Îmi amintesc de câteva aventuri jurnalistice trăite dincolo de granițele băcăuane.
În vara lui 1994, la Iași, am discutat mult cu renumitul profesor Tadeusz Pirozynski, psihiatru, directorul Spitalului Socola. Am fost impresionat/ cutremurat de informațiile obținute. Interlocutorul, zgârcit din motive obiective în relația cu jurnaliștii, a apreciat demersul meu jurnalistic.
Tot în acea vară, încercând să aflu care este viziunea Mitropoliei Iași din perspectiva predării Religiei în învățământul obligatoriu și a specializării unor profesori în acest scop, mi-au fost necesare trei zile de insistențe oficiale pentru a obține o audiență la Î.P.S. Daniel, mitropolit. Acesta mi-a condiționat oferirea de informații de prezentarea unor documente prin care să dovedesc faptul că ziarul a sprijinit și financiar Biserica. În acea vreme, săptămânal, ,,Deșteptarea” publica pe o întreagă pagină numele celor care sponsorizau lucrările de construcție ale Catedralei din Bacău. Mi-a repugnat ideea de a prezenta acest argument, dar am făcut-o. Patriarhul nu a cedat. Voia argumente care vizau un sprijin direct pentru Patriarhie… Am scris atunci un editorial, ,,Mitropolitul meu”, pe care i l-am și trimis Înalt Prea Sfinției Sale. Unii prelați m-au pus la zid, dar mulți dintre aceștia îmi sunt astăzi prieteni. Am obținut toate clarificările însă, la Mangalia, unde am avut o întâlnire cu Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul. Spirit deschis, cu zâmbetul mereu în viață, mi-a oferit toate detaliile proiectului care mă interesa.
Acum vreo douăzeci și cinci de ani, pe când eram și corespondent la Tele M și Pro TV, un preot grozav din parohia unui sat mi-a sesizat că, deși câștigase un concurs pentru ocuparea unui post la o importantă biserică din Bacău, în pofida demersurilor sale oficiale (Protopopiat, Mitropolie, Patriarhie), n-a reușit să obțină numirea pe post. A reclamat, și în scris, că a oferit o ,,atenție” substanțială unui prelat, pentru a-i limpezi situația. Însoțit de cameraman, preot și soția acestuia, am fost în audiență la IPS Eftimie, episcop. Ne-a primit pe toți. Jovial, l-a salutat pe preot ca pe un prieten. I-am formulat episcopului, în termeni lipsiți de echivoc, scopul vizitei: ,,Preotul (…) susține că a oferit suma de (…), pentru a obține postul câștigat prin concurs, dar în zadar”. Am numit și persoana acuzată de primirea acelei sume. În naivitatea mea, am crezut că voi rezolva într-o clipă problema. Zâmbind, episcopul mi-a oferit un răspuns dezarmant: ,,Și ce-i cu asta? A făcut și el o pomană. Preotul (…), pe care-l aperi, n-a primit niciodată bani de pomană, de la vreun credincios?”… Am privit câteva clipe către cei din încăpere și i-am spus cameramanului: ,,Să mergem!” Am plecat, salutând politicos, și… Într-un timp scurt, preotul a emigrat cu familia în Franța. Acolo slujește la o importantă parohie, fiind înconjurat cu toată dragostea.
• Recent, fiind invitat la Congresul Mondial al Eminescologilor (Chișinău), am fost martorul unei interesante surprize. Din inițiativa directorului Revistei ,,Ateneu”, Carmen Mihalache, și a lui Dumitru Brăneanu, președinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, la această prestigioasă manifestare au ajuns zeci de reviste ,,Ateneu” și ziare ,,Deșteptarea”. Public, academicieni precum Mihai Cimpoi au trimis în intervențiile lor aprecieri elogioase către cele două publicații.
• Am foarte multe mesaje de suflet primite de la băcăuanii care, siliți de potrivnicia (eufemism, desigur) guvernanților, au luat calea bejeniei, peste hotare. În esență, aceștia îmi spuneau că ,,Deșteptarea”, citită pe net, îi face să se simtă, cotidian, un pic și acasă.
• Mărturisesc gândul că, dacă aș fi din nou la începuturile alegerii carierei, tot profesor aș vrea să fiu, dar aș continua să merg la ,,Deșteptarea”, ca un adolescent care se îndreaptă către o întâlnire în care a investit, ca în orice poveste de dragoste, speranțe romantice. Din păcate, acum aproape un an, povestea din urmă s-a sfârșit. Ca în viață…
• Mai mărturisesc, însă, că atunci când am primit distincții literare importante, între care și Premiul ,,Ion Petrovici” al Academiei Române, premii ale Uniunii Scriitorilor, ale Revistei ,,Ateneu”, ale unor festivaluri importante de creație sau recentul titlu de Cetățean de onoare al județului Bacău, am trimis gânduri și către istoria ,,Deșteptării”, către acei grozavi jurnaliști care m-au onorat cu rara lor colegialitate devenită, în multe situații, prietenie. Cu unii dintre aceștia încă vorbesc aproape zilnic, fac parte din familia sufletului meu. Dacă într-o zi, de pildă, nu fac schimb de mesaje cu Gheorghe Bălțătescu, Ștefan Radu, Carmen Mihalache, Roxana Neagu, Petru Done mă simt sărac. Atunci când intru într-o biserică, instinctiv, gândul mă poartă către Constantin Călin, Ștefan Olteanu, Eugen Verman, Nicoleta Bichescu, Cezara Duță, Mircea Lupu, Constantin Nancu…
• Am urmărit însemnările unor foști/ actuali ziariști despre evenimentul ,,Deșteptarea, 35 de ani”. Am priceput, încă o dată, că ,,Deșteptarea” nu este doar o pagină importantă în istoria gazetăriei românești, ci și o frumoasă poveste de dragoste depănată cu o voce de Șeherezadă neobosită pentru Măria Sa Cititorul.