Asociația Moldova vrea Autostradă continuă monitorizarea lucrărilor de pe Autostrada Moldovei A7, iar astăzi vă prezentăm situația actualizată a celor trei loturi care urmează să fie deschise în curând.
1. Lotul 1 Ploiești – Buzău –
Construit de asocierea Pizzarotti-Retter, acest lot are toate șansele să fie deschis traficului în câteva zile, cel mai probabil vineri, 20 decembrie, conform anunțurilor majorității oficialităților. Cert este că lucrările sunt într-un stadiu avansat, iar acest segment va fi deschis cel târziu până la Crăciun.
2. Lotul 2 Ploiești – Buzău
Lotul construit de asocierea CONI-Trace a atins un progres de aproximativ 97%, însă mai există câteva provocări de depășit. În special, trei pasaje ale unor drumuri județene care traversează autostrada nu sunt încă finalizate. Astfel, deschiderea acestui segment este așteptată cel târziu la începutul anului viitor.
3. Lotul 3 Buzău – Focșani
Lotul construit de UMB va fi deschis oficial vineri, 20 decembrie, cu câteva luni înainte de termenul contractual. Odată cu această deschidere, Autostrada Moldovei A7 va deveni funcțională între Buzău Nord și Focșani Nord, pe o lungime de 77,84 kilometri de autostradă, la care se adaugă zeci de kilometri de drumuri de legătură.