În anii ’90, când România se dezmeticea după decenii de comunism, una dintre temele fierbinți era privatizarea companiilor de stat. Printre ele, compania de electricitate – Electrica – era prezentată drept simbolul tranziției spre capitalism. Ni se spunea că, fără privatizare, Europa nu ne primește în rândurile sale, că riscăm să rămânem ancorați în trecutul socialist, iar imaginea noastră externă ar avea de suferit. Privatizarea devenea o cerință fără de care România ar fi fost condamnată la izolare.
Au existat, într-adevăr, multe voci care s-au opus. Cu argumente. Oamenii spuneau atunci: „De ce să schimbăm un monopol de stat cu un monopol privat? Ce se va întâmpla când o companie privată va căuta profit, în loc să aibă grijă de consumatorul obișnuit? Oare asta ne va aduce ceva mai bun?” Dar, într-un context politic, economic și social extrem de complicat, decizia a fost luată. Electrica a fost spartă în bucăți, iar aceste bucăți au fost privatizate, în numele progresului, al concurenței și al capitalismului.
Însă, astăzi, ne aflăm într-o situație care pare să sfideze logica. O companie de stat din Ungaria, MVM, cumpără E.ON, una dintre firmele rezultate din privatizarea Electrica. ¨Stai puțin, ce-am făcut noi de fapt? ”, ne-am putea întreba.
Cum vine asta? Statul român nu are voie să dețină o companie de electricitate, dar statul maghiar are voie? Am fost convinși să privatizăm companiile de stat, în numele capitalismului, doar ca să ajungem în situația în care alte state, prin companii controlate de guvernele lor, redevin stăpâne pe aceleași active? Căci asta face statul maghiar: în loc să își vândă companiile strategice, își extinde influența economică, cumpărând ceea ce noi am cedat.
Sigur, putem vorbi despre piața liberă, despre capitalismul modern, despre investiții și globalizare. Dar, la finalul zilei, nu putem să nu observăm ironia: noi am deschis larg porțile, am privatizat companii strategice pentru a demonstra că ne-am rupt de trecut. În schimb, alte state au profitat de naivitatea noastră sau, poate, de lipsa noastră de viziune pe termen lung.
E oare capitalismul în care am crezut? Sau e doar o altă formă de monopol, de data asta deghizat sub steagul unei companii străine? Diferența e că acum profitul se scurge în buzunarele altor state, nu ale noastre. Iar noi, cei care am privatizat cu atâta entuziasm, rămânem doar cu factura.
Privatizarea Electrica este doar un exemplu, dar întruchipează perfect dilema noastră ca societate: când ni s-a spus că trebuie să alegem calea capitalismului, ne-am grăbit să vindem, fără să analizăm consecințele pe termen lung. Acum, vedem cum alte state au înțelepciunea să păstreze și chiar să își extindă controlul asupra resurselor strategice.
Ce ne rămâne nouă de făcut? Poate învăţăm, în sfârșit, că nu orice privatizare este automat un progres. Că un stat puternic nu înseamnă neapărat un stat absent din economie.
