Un tronson important al Autostrăzii „Moldovei” A7, aflat între Buzău și Focșani, va fi inaugurat până la sfârșitul anului 2024.
Deși în urmă cu doar câteva luni, specialiștii apreciau că un astfel de termen este departe de a fi realizabil, constructorul român UMB, condus de Dorinel Umbrărescu, a reușit să livreze un tronson de aproape 36 de kilometri cu aproximativ patru luni înainte de termenul contractual.
Potrivit unor surse din rândul autorităților și constructorului, tronsonul 3 va fi dat în circulație în jurul datei de 20 decembrie, un avans semnificativ față de estimările inițiale.
Deschiderea tronsonului 3 reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii din zona Moldovei. Acest tronson va conecta două dintre cele mai importante municipii din regiune, Buzău și Focșani, iar deschiderea sa va reduce semnificativ timpul de călătorie dintre acestea, având un impact direct asupra economiei și conectivității regiunii.