15 decembrie 2024

Profesioniștii în medicină, premiați la ,,Gala Colegiului Medicilor Bacău”

Cei mai buni medici din Spitalul Județean de Urgență Bacău, alături de alți profesioniști din cadrul celorlalte unități sanitare din județ, au fost premiați, vineri seara, în cadrul „Galei Colegiului Medicilor Bacău”.

Derulat în eleganta sală a Teatrului Municipal „Bacovia”, evenimentul, ajuns deja la cea de-a doua ediție, a fost dedicat excelenței și devotamentului în domeniul medical, aducând în prim-plan valorile fundamentale ale profesiei medicale: respectul, dedicarea și solidaritatea.



„Ne-am propus să subliniem importanța colaborării și unității medicale și să exprimăm angajamentul Colegiului Medicilor Bacău de a lucra împreună cu membrii săi, de a împărtăși bune practici medicale și de a-i susține pe medicii corecți și profesioniști, în provocările pe care le întâmpină în profesia medicală”, a fost mesajul de debut al Galei, transmis de dr. Marilena Căliman, președinta Colegiului Medicilor din Bacău.

„Gala Anuală a Colegiului Medicilor Bacău” a reprezentat un prilej perfect de celebrare a realizărilor medicilor băcăuani care s-au remarcat prin profesionalism, implicare, empatie, dar și un moment de reflecție asupra contribuției acestora la sănătatea comunității.
Medicii SJU Bacău au fost premiați la categoriile „Spirit de echipă și implicare”, „Întreaga activitate”, „Empatie”, „Profesionalism și implicare” și „Profesionalism și empatie”.
La final, participanții s-au delectat urmărind piesa de teatru „Zeul măcelului”, susținută de actorii teatrului, seara încheindu-se cu un binemeritat moment de socializare, la un cocktail.

A. SPIRIT DE ECHIPĂ ȘI IMPLICARE – MEDICII SECȚIEI:
1. NEONATOLOGIE- SJU BACĂU – DR. CAMELIA HUSAC – MEDIC ȘEF SECȚIE
2. ATI – SJU BACĂU – DR. DAHNOVICI GEORGE – MEDIC ȘEF SECȚIE
3. ATI – MATERNITATE – SJU BACĂU – DR. BIBIRE CORNELIA – MEDIC ȘEF SECȚIE
4. ATI – PEDIATRIE – SJU BACĂU – DR. GALINESCU IRENA – MEDIC ȘEF SECȚIE
5. PEDIATRIE – SJU BACĂU – DR. FETECĂU GABRIELA – MEDIC ȘEF SECȚIE
6. ECHIPA MINIMED S.R.L – BACĂU – DR. BARBU ROXANA – MEDIC PRIMAR DIABET ZAHARAT ȘI BOLI DE NUTRIȚIE
7. ONCOLOGIE – SJU BACĂU – DR. SPIRIDON MIHAELA
8. GASTROENTEROLOGIE – SJU BACĂU – DR. POPOVICI LUMINIȚA – MEDIC ȘEF SECȚIE

B. ÎNTREAGA ACTIVITATE
1. DR. BIRO VIORICA – MEDIC PRIMAR LABORATOR – MEDISENS BACĂU
2. DR. COVRIG CARMEN – MEDIC PRIMAR PSIHIATRIE, MEDIC ȘEF SECȚIE SJU BACĂU
3. DR. GRIMBERG CORINA – MEDIC PRIMAR MEDICINĂ DE FAMILIE
4. DR. MOCANU COSTICĂ – MEDIC PRIMAR OFTALMOLOG

C. EMPATIE
1. DR. COSTEA ALEXANDRU – MEDIC PRIMAR ORTOPED – SPITAL ONEȘTI
2. DR. CICHI GABRIELA – MEDIC PRIMAR MEDICINĂ DE FAMILIE
3. DR. MIRON DIANA – GEORGIANA – MEDIC PRIMAR CARDIOLOG – SPITAL MUNICIPAL „SF.IERARH DR.LUCA” ONEȘTI
4. DR. TUTUNARU CRISTINA – MEDIC PRIMAR ATI – SJU BACĂU
5. DR. VLAD MARIANA – MEDIC PRIMAR MEDICINĂ DE FAMILIE

D. PROFESIONALISM ȘI IMPLICARE
1. DR. PANFIL RADU – MEDIC PRIMAR ORTOPED, ȘEF SECȚIE ORTOPEDIE – SJU BACĂU, ÎMPREUNĂ CU DR. ANDRONIC DAN – MEDIC PRIMAR NEUROCHIRURGIE – SJU BACĂU, DR. RUSU IOAN – MEDIC SPECIALIST ORTOPEDIE – SJU BACĂU
2. DR. MIRCIOAGĂ MĂDĂLINA – MEDIC PRIMAR PEDIATRU – SJU BACĂU
3. DR. ALISTAR ELENA – MEDIC PRIMAR MEDICINĂ INTERNĂ, ȘEF SECȚIE MEDICINĂ INTERNĂ SJU BACĂU
4. DR. MIHĂILA GEORGE – MEDIC PRIMAR RADIOTERAPIE, MEDIC COORDONATOR COMPARTIMENT RADIOTERAPIE – SJU BACĂU
5. DR. IONESCU LIGIA – MEDIC PRIMAR BFT, DR. LICHI ANDRADA – MEDIC SPECIALIST BFT, DR. PLEȘCA ANDREI – SPITAL „DR. EDUARD APETREI” – BUHUȘI
6. DR. PUCACI ANA MARIA – MEDIC SPECIALIST ONCOLOG – SPITAL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ – MOINEȘTI
7. MEDICILOR SJML BACĂU CONDUȘI DE DR. MATEICIUC DANA ILEANA – MEDIC PRIMAR MEDICINĂ LEGALĂ – SJML BACĂU
8. DR. ANGHELUȘ ALEXANDRU – MEDIC PRIMAR UROLOG – ȘEF SECȚIE UROLOGIE – SJU BACĂU

E. PROFESIONALISM ȘI EMPATIE
1. ECHIPA MEDICILOR PRIMARI CHIRURGIE GENERALĂ – SJU BACĂU: DR. PERJU DAN ȘI DR. WEISSELBERG LENA
2. ECHIPA DE MEDICI PRIMARI CHIRURGIE GENERALĂ – SJU BACĂU: DR. CONTOMAN GABRIEL ȘI DR. HOLTEA ANCA
Nu în ultimul rând, trebuie aminită și întreaga echipă care s-a implicat în organizarea evenimentului, respectiv Biroul executiv al Colegiului Medicilor Bacău: dr Marilena Căliman – președinte, dr. Mihaela Cristina Anton – vicepreședinte Comisia Profesional Științifică, dr. Ana Crucianu – vicepreședinte Comisia Jurisdicție, dr. Alexandru Maizel – Comisia Avizări, dr. Cristina Loghină – secretar.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -