Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a inaugurat joi, 12 decembrie, în cadrul Facultății de Inginerie un Laborator de imersiune în realitatea virtuală, care a inclus și o serie de demonstrații privind aplicațiile folosite în procesul didactic.
Achiziția și înființarea laboratorului face parte din proiectul PNRR – „Dezvoltarea competențelor pentru profesiile viitorului prin digitalizare la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău”, cod 1417575938.
„Încă din timpul pandemiei, universitatea a folosit aplicații din realitatea virtuală și augmentată în procesul didactic pentru a veni în sprijinul studenților. Prin înființarea acestui laborator, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău face încă un pas spre o nouă etapă de digitalizare în implementarea acestor tehnologii, atât în activitatea didactică, cât și în cea de cercetare.
Laboratorul va fi deservit de Facultatea de Inginerie, dar va putea fi folosit de toți studenții universității”, a declarat Conf.univ.dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU.
„Laboratorul de imersiune în realitatea virtuală este compus din 4 sisteme de proiecție a imaginii, cu dimensiuni impresionante de 3.0 x 3.5 x 2.2 metri și poate găzdui până la 20 de utilizatori simultan. Avem 8 camere care sunt dotate cu sistem infraroșu.
Studenții pot vizualiza anumite aspecte, detalii care sunt greu de explicat în contextul simplu. Avem disponibile aplicații pentru domeniul inginerie, medicină, arhitectură, simulare de evenimente istorice”, a precizat Șef lucrări dr. ing. Cosmin GRIGORAȘ, Facultatea de Inginerie.