Fostul tenismen al SCM Bacău a devenit primul român care punctează oficial în FIP (International Padel Federation), după ce a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Doha. Licențiat în Economie în Statele Unite ale Americii și stabilit în Dubai, băcăuanul în vârstă de 31 de ani a pus pe picioare o afacere on-line cu vânzări de peste un milion de dolari, iar acum intenționează să dea o nouă lovitură, prin scoaterea pe piață a unei aplicații destinată pasionaților de padel
Sprijinul lui Mihai și Gabi Ciuntea
Luna trecută, băcăuanul Cosmin Constantin Bârdan și-a trecut numele pe o filă de istorie sportivă. Fostul tenismen al SCM Bacău a devenit primul român care a luat puncte în ierarhia internațională a padelului. Sfert-finalist în turneul de la Doha, Bârdan a primit cinci puncte FIP (International Padel Federation), echivalentul ATP-ului din tenis. Povestea nu începe însă la Doha. Așa cum nu începe în Dubai, reședința, timp de șapte luni pe an, a lui Cosmo Bârdan. Și nici în Bali, locul în care primul român cu puncte FIP și-a descoperit pasiunea pentru padel. Nu începe nici măcar în Statele Unite, la Lewiston, acolo unde Bârdan s-a licențiat în Economie ori la New York, unde a a pus pe picioare o afacere on-line cu vânzări de peste un milion de dolari. Povestea… Chiar, unde începe povestea? Cosmo –„așa mi-a spus primul meu antrenor din State, iar acum, cu excepția mamei, care continuă să mă strige Cosmin, nimeni nu-mi zice altfel decât Cosmo”– așadar, Cosmo se întoarce în timp. Are din nou zece ani, locuiește la un minut de Școala „Ion Creangă”, iar în sala de sport a acestei școli pune pentru prima oară mâna pe racheta de tenis: „Aveam un coleg, Alex Săndulache, care practica tenisul. Pe timpul iernii, copiii de la SCM Bacău se antrenau în sala școlii, sub îndrumarea profesorului Mihai Ciuntea. Am mers și eu, iar domnul profesor a văzut, probabil, unele calități la mine, astfel încât m-a selecționat. Așa am început tenisul. Fără tenis și fără sprijinul lui Mihai și Gabi Ciuntea, cărora le datorez enorm, nu aș fi ajuns în America la studii. Și e clar că nimic nu ar mai fi fost la fel”. Nu ar fi fost nici Doha, nici Dubai și nici Bali. Și poate că nici padel.
În lume există în jur de 25 milioane de practicanți de padel, amatori și profesioniști, dintre care 40% sunt femei. Grosul celor care practică padelul la nivel mondial se regăsește în Europa: 59%. Pe locul secund se află America de Sud, cu 23%
Engleza se învață mai bine la cantină
Pentru Cosmin „Cosmo” Bârdan, sportul alb are gust de ciocolată amăruie. „Tenisul mi-a plăcut la nebunie încă de mic”, rememorează fostul vice-campion național al României la tenis pe echipe. Datorită tenisului, mulți elevi ai lui Mihai Ciuntea la SCM Bacău au ajuns la studii în Statele Unite ale Americii. Bârdan a făcut parte din „contingentul 2012”, alături de Raluca Mâță, Raluca Pavel, Georgiana Pătrașc și Sebastian Erimicioiu. Cosmo a optat pentru Bates College, profilul Economie. „Urmasem Științe Sociale la Colegiul Național «Vasile Alecsandri» și am ales fără să stau pe gânduri Economia, mai ales că în liceu fusesem olimpic”, explică băcăuanul. Economia a mers ca untul pe pâine. Nu și engleza, care a avut nevoie de porții suplimentare la… cina servită la cantina facultății. „Oricât ar părea de ciudat, nu stăpâneam bine limba engleză. Înțelegeam, dar vorbeam greu. Așa că, în primul an, rămâneam mereu după cină în cantina facultății pentru a socializa cu colegii mei și, implicit, pentru a-mi perfecționa limba”, povestește Cosmin care, până să devină Cosmo, a servit, alături de steak and salad, și multe filme subtitrate în engleză. Și tenisul? „Cu tenisul nu am atins un nivel foarte bun. Continuam să-l practic cu plăcere, dar performanțele mele erau limitate. Totul era la nivel mental, iar blocajul își avea germenii în copilărie. Ai mei neavând posibilități materiale, ori de câte ori mergeam la turnee simțeam presiunea rezultatului. Puneam singur această presiune, iar povara am continuat să o resimt în State, acolo unde eram OK la antrenamente, dar sufeream la competiții. Norocul meu este că permanența la Bates College nu depindea de rezultatele din tenis, ci doar de performanțele școlare. Iar școala a mers bine”.
Padelul a fost inventat în 1969, la Acapulco, de Enrique Corcuera, care a adăugat pereți de sticlă terenului său de tenis. Acest sport s-a răspândit apoi în Spania, după o vizită făcută lui Corcuera de prietenul său, Prințul Alfonso de Hohenloe
De la 20.000 dolari la un milion. Jucându-te
Într-adevăr, școala a mers bine, astfel încât în 2016, Cosmin Constantin Bârdan a devenit „Bachelor of Arts in Economics”. Imediat după absolvire, Cosmo s-a mutat în New York, angajându-se în publicitate. Tenisul a continuat să facă parte din viața sa. Pasiunea, în schimb, s-a estompat. „În fiecare vară dădeam lecții, timp de zece ore pe zi. Devenise ca un job și asta nu mai era fun”, spune Cosmo, care a descoperit în schimb o altă atracție. Iar cei 20.000 de dolari câștigați din tenis i-au servit din plin. „După șase luni petrecute la acel start-up în domeniul publicității, m-am alăturat unui prieten într-o afacere cu vânzări pe Amazon. Am băgat banii din tenis în acest business. A fost foarte profitabil, afacerea noastră ajungând la vânzări de peste un milion de dolari. Pe lângă câștig, m-a atras faptul că totul mi s-a înfățișat ca un joc video de dezvoltare a unei afaceri în care trebuie să rezolvi un nivel pentru a trece la următorul. Părea că muncesc 12 ore pe zi, dar, în fapt, eu nu făceam altceva decât să mă joc timp de 12 ore”, zâmbește fostul tenismen, care, în 2021, și-a vândut afacerea. Pe o sumă bună și, evident, confidențială. A început o alta, dar nu imediat. „Am respectat un principiu citit într-o carte de economie: după ce-ți vinzi afacerea, recomandarea de bază este să iei o pauză de 6-12 luni. A fost un an sabatic, de-a lungul căruia mi-am redefinit prioritățile”, punctează Cosmo Bârdan, care se pregătește ca în 2025 să scoată pe piață o aplicație destinată pasionaților de padel. Și uite așa ajungem la padel!
Padelul este unul dintre sporturile care a luat cel mai mare avânt în ultimii ani, având ambasadori VIP precum Messi, Cristiano Ronaldo, Beckham, Ibrahimovici, Zidane, Serena Willams, Rafael Nadal, Eva Longoria, Elle Macpherson sau Daddy Yankee
Pe cât de trendy, pe atât de friendy
Cum de a ajuns însă Cosmin Constantin Bârdan la padel? „Am avut norocul ca pandemia de Covid să mă găsească în Bali. Am stat un an și jumătate și a fost fantastic, mai ales că, spre deosebire de alte părți ale lumii, în Bali nu a fost o carantină generalizată. Acolo am jucat padel pentru prima dată”, povestește Cosmo, care precizează: „Știam de padel, mi-aș fi dorit să joc și înainte, dar nu aveam unde. După pandemie, mă gândeam că padelul va pierde teren. Dimpotrivă, a explodat la nivel mondial. Găsești cluburi de padel peste tot. În Bali, de exemplu, era unul singur, acum sunt opt. Iar în Dubai, numărul cluburilor de padel depășește 40. Acum o săptămână, fostul fotbalist italian Francesco Totti a venit în Dubai special pentru a participa la un turneu de padel. Ca să nu mai zic că Zidane și-a deschis un astfel de club în Paris, Ibrahimovici în Suedia, iar Cristiano Ronaldo a cumpărat unul în Lisabona”. Românul care a spart gheața în ranking-urile FIP are o sumă de explicații pentru acest autentic boom. Doar nu de pomană a studiat sociologia în școală: „E un sport trendy, fără îndoială. Când vezi că toate aceste VIP-uri îl practică ești atras în mod automat. În egală măsură, contează mult și componenta legată de socializare, pornind de la simplul fapt că se joacă în patru și în echipă. Ca să nu mai vorbim că e mult mai puțin solicitant decât tenisul. O paranteză, cu titlu de exemplu personal: am încercat să o fac pe soția mea, Dana, să joace tenis; nu s-a distrat deloc. Padelul, în schimb, a prins-o din prima. În fine, cântărește mult latura economică, ținând cont că pe dimensiunile unui teren de tenis pe care joacă, de regulă, două persoane, poți face două terenuri de padel, unde regăsești opt oameni”.
Cele mai multe terenuri de padel sunt în Spania: 16.000. Urmează Italia (9.050), Argentina (7.000) și Suedia (4.200). România are o sută. Este de așteptat ca până în 2029, numărul practicanților de padel din întreaga lume să ajungă la 50 milioane
Stagiu la academia campionilor
Contrar așteptărilor, în Top 100 FIP nu dai peste niciun fost tenismen profesionist. „Sunt sporturi diferite. E ca și cum ai avea tenis de câmp și tenis de masă. Sau tenis de câmp și badminton. Padelul e mai ușor de practicat decât tenisul de câmp, dar, la nivel înalt, vorbim însă de un sport foarte dificil, în care concurența e acerbă”, punctează Cosmo Bârdan, care, alături de antrenorul și colegul său de echipă, Roberto Rodriguez, se pregătește pentru al treilea turneu FIP din carieră: în ianuarie, lângă Paris. „Mă antrenez zilnic. Trei ore joc padel, iar a patra este dedicată refacerii după efort. Și mă antrenez cu cei mai buni antrenori din lume. În urmă cu o lună am fost, pentru un stagiu de o săptămână, la Gustavo Pratto Academy din Spania, acolo unde se pregătesc numărul 1 și numărul 2 din padelul mondial”, dezvăluie fostul tenismen. Obiectivul personal? Cosmo Bârdan surprinde. Din nou, în mod plăcut: „Nu mi-am fixat o țintă care să vizeze o poziție anume în ierarhia mondială. Obiectivul meu este simpu: vreau să progresez cât pot, dar asta doar în măsura în care simt că mă distrez jucând padel. Conceptul «enjoy the game» trebuie să stea în picioare. Altfel, nu are niciun rost. Pe bune, acum, padelul e fun indiferent de ranking”, mărturisește Cosmo, care oferă o perspectivă aparte asupra acestui sport: „Eu îl văd ca pe șah. E un sport de strategie, în care, dacă ai șansa să lucrezi cu antrenori bine specializați, îți lărgești în mod constant portofoliul de lovituri și de strategii. Poate că și din acest motiv, padelul a prins și continuă să aibă o astfel de priză teribilă peste tot în lume”.
Există premize notabile pentru ca ca padelul să fie inclus în categoria sporturilor olimpice. Se presupune că dacă nu va intra în acest circuit la Los Angeles 2028, există toate șansele de a prinde trenul pentru Olimpiada de la Brisbane, din 2032
O aplicație pentru jucători, dar și pentru antrenori
Pe fondul super-evoluției acestui sport cu peste 25 de milioane de practicanți la nivel planetar, Cosmin Bârdan vine cu o inovație tehnologică. O aplicație destinată exclusiv pasionaților de padel. În cel mult șase luni va fi pe piață. Cel mai probabil, cu denumirea de Ro-Bro. Iar băcăuanul născut pe 14 aprilie 1993 speră într-o nouă lovitură de piață. „Vin dintr-un mediu de afaceri on-line și, în plus, am constatat, călătorind prin toată lumea, că unul din minusurile padelului este lipsa antrenorilor buni. Trebuie spus că dacă înveți greșit anumite lucruri în padel, e foarte, foarte greu să te corectezi mai târziu. Ei bine, în acest context m-am gândit la o aplicație care să aibă un impact global. E o aplicație cu exerciții, cu antrenamente, pe diferite nivele. Dai subscribe și, pentru zece dolari pe lună, ai acces prin această aplicație la metodele celor mai tari antrenori. Tu îți fixezi nivelul, iar noi îți oferim exercițiile. E ca în fitness”, spune Cosmo Bârdan, care ține să sublinieze: „Aplicația este funcțională și pentru antrenori, nu doar pentru jucători. Discutam pe această temă și cu Gabi Ciuntea. Apropo, în februarie voi fi în Bacău pentru a vedea la fața locului terenurile de padel de la <Ciuntea Tennis Center>. România e o țară focusată pe tenis, dar iată că face progrese însemnate și în padel. În 2025 e foarte posibil să apară și Federația Română de Padel. Avem nevoie”. Subscriem în ceea ce privește FRP. Asta, în așteptarea momentului în care vom da „subscribe” la Ro-Bro. Cât despre FIP, acolo îl avem deja pe Cosmin Constantin Bârdan.