15 ianuarie 2025

Un altfel de show-room auto

Campanie de informare, la final

Inspectoratul de Politie Judetean Bacau si-a continuat campania intitulata "Saptamana prevenirii criminalitatii". In parcarea unui complex comercial s-a organizat, vineri, un "altfel de show-room" in care au fost prezentate masinile implicate in accidentele rutiere, dar si trusele criminalistice, folosite in prelevarea probelor de la fata locului.Tot cu aceasta ocazie, politistii au impartit trecatorilor pliante cu recomandari preventive in atentia participantilor in trafic.
Adaptati permanent viteza de deplasare la particularitatile de drum si de trafic. Folositi centura de siguranta, care va poate salva viata in caz de accident. Daca sunteti pieton, traversati drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje de trecere, iar in lipsa acestora, pe la coltul strazilor, dupa ce v-ati asigurat in prealabil. Toate aceste recomandari au fost cunoscute vineri de trecatorii care s-au aflat in zona mall-ului din Bacau. "Este o activitate dedicata activitatilor desfasurate de Politie Rutiera, in intreg judetul, pe linia prevenirii accidentelor de circulatie si a reducerii gradului de victimizare a persoanelor in cadrul acestor evenimente. Am simulat un accident de circulatie in care sunt implicate un autovehicul si un biciclist cu mesajul «Alege viata»", a explicat inspector Gabriel Blaga, de la Serviciul Politiei Rutiere Bacau. Lucratorii Serviciului Politiei Rutiere au mai prezentat bacauanilor mijloacele logistice din dotarea Inspectoratului, pe care politistii le folosesc la cercetarea campului infractional, trusa criminalistica, dar si cea de masurare a gradului de imbibatie alcoolica a conducatorului auto, binecunoscutul etilotest, ruletele si benzile metrice. Si pentru ca a fost vorba de o campanie de informare pentru prevenirea criminalitatii, toti cei care au calcat standul Politiei au primit si pliante cu recomandari. "Este important sa respecte intocmai regulile de circulatie, avand in vedere ca principalele cauze generatoare de accidente sunt indisciplina pietonala, excesul de viteza si neacordarea de prioritate", a mai adaugat inspector Gabriel Blaga. Cu aceasta activitate s-a incheiat campania de informare derulata de Inspectoratul de Politie Judetean Bacau in aceasta saptamana. Urmatoarea actiune preventiva de acest fel este programata in luna noiembrie.

Politistii au venit cu recomandari si pentru sezonul rece:
– a fost modificata OUG 195/2002 care asigura suportul legal a circulatiei autovehiculelor pe timp de iarna
– de la 1 noiembrie nu mai sunt acceptate de vara si nici cele confectionate pentru toate anotimpurile (all season)
– sunt acceptate exclusiv anvelopele pentru zapada si cele M+S (mazga si zapada)
– in caz contrar, amenda este de 402 lei, in plus, politistii vor lua si masura retinerii certificatului de inmatriculare.
Roxana Neagu





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img