19 ianuarie 2025

Prețul performanței pentru Matei și Antonia din Comănești

E știut faptul că atunci când vorbim de performanță, aceasta impune și sacrificii. Dar cum altfel să poți obține rezultate? Așa că, dacă îți dorești să fii printre cei mai buni, renunți la foarte multe și muncești pe brânci. Așa este și povestea a doi copii din Comănești, practicanți de dans sportiv și care, pentru a-și îndeplini visele, fac naveta Comănești-Bacău-Comănești de cel puțin cinci ori pe săptămână.

Ei sunt Matei și Antonia și sunt dansatori sportivi de clasă E la CDS Adamas Bacău. Matei Alexandru Dorneanu împlinește 12 ani și este elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” din Comănești, iar Antonia Valentina Tarcău este în clasa a V-a la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika”, tot din Comănești. În urmă cu 8 ani, pe când era la grădiniță, Matei a fost la un spectacol, însoțit de bunica lui, eveniment la care au aparticipat și niște dansatori sportivi. Bunica a observat că Matei privește cu plăcere și admirație. Așa că l-a întrebat dacă vrea să facă și el dans. Copilul a îmbrățișat repede ideea și a fost înscris la o secție externă a clubului Adamas la Comănești. Pentru Antonia a fost puțin altfel. Când avea ea 4 ani, mama ei a văzut un anunț că se fac cursuri de dans sportiv în Comănești. Și așa, Matei și Antonia au format o pereche și s-au apucat serios de treabă, pentru început dansând la „Debutanți” și chiar au avut rezultate. Doar că, așa cum am pățit cu toții, pandemia le-a cam stricat planurile. „Antonia venea la mine acasă și făceam ore online cu antrenorii de la Adamas din Bacău. Era greu dar nu am renunțat la dans”, ne-a povestit Matei. Pandemia a trecut, cursurile s-au reluat, doar că s-a luat cumva de la zero. Iar Matei și Antonia aveau senzația că „stau pe loc”. La un moment dat, când Mihai Petre a venit la Bacău pentru un stagiu de pregătire cu sportivii de la Adamas, părinții celor doi au vorbit cu Romeo Tanasă, președinte la Adamas, să vină și ei la acest workshop. Astfel s-a reînodat firul pentru performanță și au ales să vină să se pregătească în Bacău. „Am făcut două ore cu domnul Romeo după care am trecut în grupa de performanță de la domnul Marian. Apoi am avut un concurs la „Debutanți”, după care am trecut la „Precompetițional”. Am muncit foarte mult”, ne-a spus Antonia.



Matei și Antonia au rezultate foarte bune și la școală. „Chiar dacă ne ia mult timp, mai ales pe drum, mai învățăm și în mașină. Profesorii noștri știu că facem dans de performanță și spun că e foarte frumos. Iar dacă odată nu putem să venim la școală, nu e nicio problemă, pentru că e un sport foarte frumos”, povestește Matei. Mai mult decât atât, cei doi au ajuns foarte cunoscuți în oraș, iar începând de anul trecut, mereu au fost invitați să danseze în evenimentele desfășurate la Comănești. „E plăcut să dansezi în fața oamenilor și să te aprecieze. Oamenii spun că e frumos ceea ce facem, se bucură, aplaudă, ne filmează…și sunt impresionați că suntem doar niște copii”, adaugă și Antonia. Mulți s-au arătat interesați de acest sport, au spus că vor să-și aducă copiii, dar, cel mai probabil drumul Comănești-Bacău-Comănești, adică 100 de km, e cam mult.

Cu toate acestea, chiar dacă Matei și Antonia au timpul ocupat cu învățatul și cu dansul sportiv de performanță, mai au timp și să se…joace. „Mai ales în weekend – spune Matei. După ce venim de la orele de dans, pe care le avem dimineața, ne facem lecțiile iar apoi, eu ies cu bicicleta. Eu am mai făcut și fotbal, doar că nu mi-a plăcut așa de mult. Dansul îl fac din plăcere, fotbalul.. mai joc cu băieții. Dar eu sunt împlinit când dansez.” Antonia preferă animalele de companie: „Mă joc cu motanul, am trei căței, am rațe, am găini, porumbei, iepuri. Le mai dau de mâncare…”. Când era micuță, Antonia a făcut și gimnastică, dar dansul a fost primordial pentru ea.

Amândoi au și idoli în dansul sportiv, atât Matei cât și Antonia susținând că au o mare admirație pentru campionii României la dansurile latino-americane Alex Miculescu- Andra Păcurar, dar și pentru colegii lor mai mari de la club. Au dorințe puternice și vor să muncească mult, să ajungă la cel mai înalt nivel, să ajungă în clasa S – internațional.

Matei mai practică și atletism, am putea spune chiar de performanță, pentru că și la această disciplină mai participă în competiții în probele de alergare-rezistență 400 de metri, alergare-viteză 50 de metri, săritura la groapă și alergare viteză peste garduri. Mai mult decât atât, face și aritmetică mentală, iar de curând a fost la un concurs la București și a luat locul 1. Iar Antonia mai face înot, dar vara, de agrement. Dar pentru ea cele mai importante sunt școala și dansul.

După un an competitiv, încărcat de rezultate, acum Matei și Antonia se pregătesc de sărbătorile de iarnă. Cu siguranță în Bradul de Crăciun vor pune și o parte din medaliile și trofeele cucerite, ca atunci când Moș Crăciun se va furișa în casa lor să fie impresionat și să le lase daruri multe și frumoase. În fond, chiar le merită. Iar nouă nu ne rămâne decât să fim răbdători, să le ținem pumnii și să ne bucurăm de rezultatele lor!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img