La timp de post al Nașterii Domnului, săptămâna sfârșitului de Noiembrie și început a lunii Decembrie ne destăinuie trei mari sărbători. Toate dătătoare de tonuri duhovnicești. După Neam și după cele ale Bisericii. Spre a ne putea aminti de Domnul, dar și de faptul că este nevoie de un Neam drept ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor.
În calendarul ortodox român, ziua de 30 a lui Brumar, când Biserica de pretutindeni îl sărbătorește pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu litere roșii. Spre a-l evoca pe Andrei, Sfântul care întărește pe cei ce cred în Domnul, îmbărbătându-i înspre răbdarea muncilor vremelnice și neuitarea bunătăților celor ce vor să fie. Multe lăcașuri de închinare din țară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica națională Andrei și Andreea sunt nume frecvente. De asemenea, Sărbătoarea Sfântului este și unul din hramurile viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului.
În strânsă continuitate, duminica aceasta ne dezvăluie soluția reamintirii și reconfirmării unor deziderate făcute în numele Domnului Celui Viu de către cei care s-au dat țărânei ca să fim cer. Spre a nu ne stinge în slăbiciunea mofturilor și a vuietului fără fond care străbate lumea. Sărbătorim 106 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, anul marii îndrăzneli și bucurii românești, care ne-a întregit trupul țării pe vatra vechii Dacii, iubitul pământ al strămoșilor noștri. Ne redeșteaptă sintagma rămasă memorabilă ”Vrem să ne unim cu țara!” mlădiată pe nemuritorul imn al lui Andrei Mureșanu: ”Deșteaptă-te române”, cadențat de marele Anton Pann și de elevul său Gheorghe Ucenescu. Și nu am uitat de tăcuții neînvrăjbiți care au făcut România Mare. De cei cărora le-o datorăm. Care se odihnesc în trecătorile ce au întregit țara și care ne privesc din Cer.
Evanghelia zilei (Luca 18, 35-43) ne oferă indiciul unui alt praznic – invitație, spre care trebuie să privim, ca să fim vii. Scena întreagă, de mare dramatism, ne oferă lecţia dragostei: mereu este vremea de a vedea binele, privind la Domnul. Nicio lege, niciun regulament, nicio precauţie sau teamă, niciun motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext ori justificare. În Hristos nu este așa! Totul este simplicitate, bunătate, compătimire şi urgenţă în biruirea răului, a bolilor, a neputinţelor și a suferinţei. Doar gârbovirea sufletească poate schimba sensul dinspre Dumnezeu (aceasta este adevarata noastră gravitatie) către păcat și către pământ.
Să ne rugăm să rămânem în limpezimea de Cer a Bisericii și în dulceața hrănitoare de mântuire a Ortodoxiei. Să ne rugăm! Cu luniștea celui ce știe de-acum că nu poate birui singur. Este nevoie de un Neam întreg ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
