22 noiembrie 2024

Schimb de experiență în domeniul educației timpurii

Grădinița cu Program Prelungit Nr.30, structură a Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” Bacău, a avut onoarea de a găzdui joi, 21 noiembrie, Cercul pedagogic al educatoarelor – un eveniment dedicat schimbului de experiențe și promovării bunelor practici în domeniul educației timpurii.

Grupa Mare A, „Buburuzele”, s-a deschis publicului cu entuziasm și sub coordonarea prof. pentru educație timpurie Munteanu Roxana, a desfășurat o activitate demonstrativă plină de culoare și farmec inspirată de anotimpul toamnă. Ulterior cele aproximativ 100 de educatoare prezente au fost bucuroase să se alăture unor ateliere de creație, realizând în mod colaborativ, câteva lucrări artistice deosebite.



Evenimentul a reunit experiențele numeroaselor educatoare din Centrul Metodic Nr. 4, iar prezența doamnei Inspector pentru educație timpurie, Roșca Elena, a oferit un plus de valoare zilei.

Domnia sa a subliniat importanța acestor întâlniri ca oportunități de învățare și de creștere a calității actului educațional. De asemenea, doamna director Maria Abaza a apreciat pozitiv organizarea unor astfel de activități, subliniind importanța educației timpurii în dezvoltarea psihosomatică a copiilor.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014