După ani întregi în care poveștile despre „exodul creierelor” și al forței de muncă au dominat discursul public, România începe să scrie un capitol nou – cel al reîntoarcerii acasă.
Pe șantierul impresionant al podului de la Buzău, parte a autostrăzii care va lega Bucureștiul de Moldova, muncitorii români își spun povestea, una despre speranță și oportunități neașteptate.
„După 15 ani în Italia, ne-am întors acasă”
Un grup de muncitori cu fețele arse de soare și mâinile muncite împărtășește experiențele care i-au adus înapoi în România. „Am lucrat în Italia 15 ani, tot pe autostrăzi. Când am auzit de oferta domnului Umbrărescu, nu ne-a venit să credem. Salarii mai mari decât în Italia? A fost șocant, dar adevărat. Ne-am consultat cu familiile, iar decizia a fost clară: ne întoarcem acasă”, spune unul dintre ei, cu mândrie pentru buzoienii.ro.
Reîntoarcerea lor nu este doar o poveste personală, ci și una colectivă, a unei comunități care speră să-și refacă viața în România. „E bine aici. Avem salarii decente, suntem aproape de familie, iar munca noastră chiar contează. Sperăm ca statul român să-i încredințeze domnului Umbrărescu cât mai multe proiecte, ca să avem ce face ani buni de acum înainte.”
Un fenomen în creștere
Fenomenul întoarcerii muncitorilor români a fost confirmat și de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Sunt 2.500-3.000 de muncitori români reveniți în țară care lucrează pe șantierele de autostrăzi. Aceasta este una dintre cele mai mari bucurii pentru mine. Plecarea masivă a românilor după Revoluție a fost o rană profundă pentru țară, iar acum vedem primele semne de vindecare.”
Cifrele sunt încurajatoare. Cu soții și copii, acești muncitori reprezintă aproape 10.000 de oameni întorși acasă, un adevărat „oraș” renăscut pe șantierele României.
O șansă pentru România
Pe lângă salarii competitive, proiectele de infrastructură devin simboluri ale transformării economice a țării. Dacă fenomenul va continua, iar statul va susține prin politici salariale și fiscale întoarcerea românilor, șansele ca țara să recâștige o parte semnificativă dintre cei șase milioane de cetățeni plecați după 1989 cresc considerabil.
Podul de la Buzău nu este doar o realizare inginerească remarcabilă, ci și o punte simbolică, unind două lumi: trecutul plecărilor și viitorul revenirii acasă. Este începutul unei noi ere în care România nu mai este doar țara pe care mulți o părăsesc, ci una care oferă speranță și stabilitate celor care au ales să se întoarcă.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.