Dinamo Bucuresti – Stiinta Bacau (sâmbata, ora 18.00 / Digi Sport)
Sa ridice mâna cine isi imagina, in urma cu nicio luna, ca Dinamo Bucuresti – Stiinta Bacau se va disputa cu locul 1 pe masa! E drept, actuala lidera Tomis Constanta va sta sâmbata, insa ultimele evenimente au bulversat complet ierarhia Diviziei A1. Ramasa cu un lot de sapte jucatoare, Tomis a cedat meciul de acum o saptamâna, cu CSM Bucuresti si pare sa abordeze cu sansa a treia play-off-ul! Cu trei infrângeri suferite in acest retur (ultima fiind de pomina, acasa, cu Medicina), Stiinta scazut, la rândul sau, nivelul. De caderea primelor doua clasate a profitat din plin Dinamo, care,
daca se impune la un scor de trei puncte in derby-ul de sâmbata cu Stiinta, va urca, in premiera pentru aceasta editie de campionat, pe primul loc. „Echipa este afectata dupa esecul cu Medicina Târgu-Mures, insa cred ca va arata o alta fata in jocul cu Dinamo”, a declarat antrenorul studentelor, Florin Grapa. „Am mai spus-o: important este ce vom face in play-off. Asta nu inseamna insa ca-mi este indiferent jocul din Capitala, contra lui Dinamo. Astept o evolutie buna din partea fetelor”, a adaugat tehnicianul bacauan. Studentele mizeaza pe lotul complet, inclusiv pe „secunda” din Bulgaria, Kremena Kamenova, care acuza o accidentare la picior.
Programul complet al etapei a 18-a: CSM Lugoj – Volei Alba Blaj, U Cluj – Unic, Dinamo Bucuresti – Stiinta, Medicina – CSM Bucuresti, CSM Sibiu – SCMU Craiova. Tomis sta.