24 decembrie 2024

Handbal masculin/ Cupa României: CSM Bacău- HC Buzău 2012: cine merge mai departe?

Miercuri, 13 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, „CSMeii” băcăuani și „Lupii” buzoieni se vor înfrunta pentru calificarea în sferturile de finală

În ultima zi de octombrie, CSM Bacău o învingea cu 29-27 pe CSM București și urca pe locul 9 în Liga Zimbrilor la handbal masculin. După două săptămâni de pauză, „CSMeii” revin pe teren. Și tot acasă. Dar nu în campionat, ci în Cupa României. Miercuri, de la ora 18.00, băcăuanii vor primi vizita Buzăului în runda a doua a Cupei. Cine câștigă, merge mai departe. Mai departe, în sferturile de finală.



„Sigur că ne dorim calificarea și vom lupta pentru ea. Trebuie spus însă că, prioritar pentru noi în acest moment este meciul de sâmbătă, de la Făgăraș, pe care trebuie să-l câștigăm în orice condiții. Așadar, jocul de campionat cu Făgărașul este pe primul plan, dar asta nu înseamnă că vom neglija Cupa. Dimpotrivă”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig, care se confruntă cu probleme serioase de lot.

Astfel, frații Gabi și Mihai Bujor sunt accidentați, Esteki acuză, la rândul său, probleme de sănătate, în timp ce, tot din cauze medicale, Mojszilov și Dospinescu nu s-au putut antrena cu regularitate în ultima săptămână.

În plus, centrul Virbauskas revine la echipa de club după convocarea la naționala Lituaniei, astfel încât utilizarea sa va depinde de gradul de oboseală pe care l-a acumulat la meciurile reprezentativei sale, dar și pe drum. Ultima dată când cele două adversare din turul doi al Cupei s-au aflat față în față a fost la începutul lui octombrie, în campionat, la Buzău. Atunci, „lupii” Buzăului s-au impus cu 32-30, deși „CSMeii” băcăuani avuseră victoria în mână. Prin urmare, această confruntare din Cupă ar fi și un prilej de revanșă. După cum ar fi și cazul unui remember.

În decembrie 2019, în ciuda unui arbitraj demn de Cooperativa fotbalistică de pe vremuri, CSM Bacău trecea de HC Buzău 2012 și intra în careul de ași al Cupei României. Au trecut cinci ani și o pandemie: practic, o eră. Dar acea calificare în semifinale a rămas vie în memoria publicului băcăuan. Public care, privind în trecut, dar și în viitor, va răspunde, ca de obicei, prezent miercuri seara, atunci când va fi din nou al optulea jucător al „CSMeilor”. Dacă nu cumva chiar primul!

Cadrul complet al turului doi din Cupa României: CSM Alexandria- Minuar Baia Mare 26-28 (disputat sâmbătă, 9 noiembrie), CS Unirea Sânnicolau Mare- CSM Focșani 2007 21-37 (disputat duminică, 10 noiembrie), Potaissa Turda- CSM Făgăraș (programat marți, 12 noiembrie), CSU din Suceava- Dinamo București, CSM București- Odorheiul Secuiesc, CSM Bacău- HC Buzău 2012, CSM Oradea- CSM Vaslui (toate în program miercuri, 13 noiembrie), CSM Reșița- CSM Constanța (joi, 14 noiembrie).



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img