Recent, profesorul Gabriel Stan a avut onoarea de a participa la Conferința Internațională „20 de ani de la Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel”, desfășurată la Palatul Victoria.
Evenimentul a fost organizat de Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”. Cele cinci sesiuni ale conferinței au reunit foști membri ai Comisiei Wiesel, reprezentanți guvernamentali, membri ai mediului academic și ai societății civile. Obiectivul principal a fost crearea unei platforme de reflecție asupra măsurilor adoptate de autoritățile române în urma adoptării Raportului și evaluarea impactului acestora. S-au discutat provocările trecute și actuale și s-au identificat pași viitori în acest domeniu.
Dezbaterile au subliniat felul în care a fost creată și a funcționat Comisia, fiind abordate contextul istoric și cel socio-politic al anilor 2003-2004. Vorbitorii au recunoscut rolul fundamental al Raportului în conturarea politicilor publice ulterioare și progresele semnificative realizate de România în aceste două decenii.
În cadrul dialogului s-a subliniat importanța educației în politicile dedicate păstrării memoriei Holocaustului și în prevenirea antisemitismului, fiind analizate perioadele în care educația pe acest subiect a fost deficitară. De asemenea, s-a discutat impactul pozitiv al revizuirii manualelor și al avansului inițiativelor educaționale specifice.
Comisia, condusă de Elie Wiesel, a fost recunoscută ca o forță esențială pentru păstrarea memoriei Holocaustului și pentru impactul acestei tragedii asupra umanității. În istoria României, Elie Wiesel rămâne simbolul impulsului decisiv pentru asumarea adevărului istoric privind implicarea țării în Holocaust.
În 2021, Guvernul României a desemnat un reprezentant special pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei și politicile memoriei, adoptând o Strategie națională, iar în 2024 a lansat o a doua Strategie pentru perioada 2024-2027. Din 2022, implementarea acestor strategii este coordonată de un secretar de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Printre intervențiile de la conferință, au fost menționate eforturile recente ale României în combaterea antisemitismului și conservarea memoriei Holocaustului, derulate pe baza recomandărilor raportului Comisiei Wiesel. România a devenit un model regional în acest domeniu, fiind recunoscută și la nivel internațional. A fost evidențiată importanța educației pentru tineret și nevoia de colaborare între instituțiile publice, societatea civilă și mediul academic pentru a aborda provocări contemporane, precum dezinformarea și discursul instigator la ură din mediul online.
„Participarea la acest eveniment internațional, organizat de înalte instituții ale statului român, a fost mai mult decât onorantă. Cu acest prilej, diferiți vorbitori au apreciat și recunoscut eforturile făcute de noi la Bacău pentru promovarea educației despre Holocaust.
O serie de proiecte băcăuane au fost preluate și dezvoltate la nivel național, în special de Ministerul Educației, și au devenit repere pentru alte instituții, inclusiv Ministerul Afacerilor Externe. Totodată, am stabilit implementarea, în primăvara anului viitor, a unui program amplu de pregătire pentru profesorii interesați din Bacău, organizat în parteneriat cu United States Holocaust Memorial Museum, Yad Vashem – The World Holocaust Remembrance Center, Federația Comunităților Evreiești din România și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”,” a declarat profesorul Gabriel Stan.