Pe 3/16 noiembrie 1916, prin Ordinul 294 emis de Marele Cartier General, s-a înființat o nouă categorie de forțe în Armata Română – arma vânătorilor de munte. Transformarea Școlii de Schiori din București în Corpul Vânătorilor de Munte a marcat debutul acestei unități specializate în lupta pe teren dificil și a deschis un capitol nou în istoria militară românească.
Formarea Corpului Vânătorilor de Munte
Planul inițial pentru Corpul Vânătorilor de Munte prevedea organizarea în trei batalioane, fiecare cu câte trei companii. Totuși, în ianuarie 1917, după redislocarea la Târgu Neamț, Corpul a fost reorganizat într-un singur batalion cu forțe suplimentare: cinci companii de pușcași, două companii de mitraliere și o companie de telegrafie fără fir. Această structură avea să joace un rol crucial în luptele din vara anului 1917, de la Ocna, Măgura, Oituz, Coșna și Cireșoaia – confruntări esențiale pentru apărarea teritoriului românesc în Primul Război Mondial.
Creșterea și organizarea forțelor vânătorilor de munte
După Primul Război Mondial, vânătorii de munte au continuat să se dezvolte, consolidându-și rolul în armata română. În 1923, s-au creat primele divizii de vânători de munte: Divizia 1 Vânători de Munte, cu garnizoana la Brașov, și Divizia 2 Vânători de Munte, la Bistrița. Această expansiune a fost parte a unui efort mai amplu de modernizare și întărire a apărării naționale într-o perioadă de instabilitate europeană.
În 1937, cele două divizii au fost reorganizate în trei brigăzi (1, 2 și 3), iar la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata de vânători de munte era pregătită pentru noile provocări. În timpul conflictului, brigăzile de vânători de munte au fost implicate în campaniile majore ale Armatei Române, participând la lupte din Basarabia și Bucovina până în Crimeea și Caucaz, și ulterior în bătăliile pentru eliberarea Transilvaniei și în avansul spre Munții Tatra.
Reorganizările postbelice și adaptările în perioada comunistă
După încheierea războiului, armata română a trecut printr-o serie de restructurări, iar trupele de vânători de munte nu au fost o excepție. În perioada comunistă, unitățile de vânători de munte au fost afectate de desființări și redistribuiri, o reorganizare semnificativă fiind în 1961, când Brigada 2 Vânători de Munte a fost desființată, iar Batalionul 21 Special Vânători de Munte a fost înființat, având inițial sediul la Rădăuți și mutat ulterior la Predeal.
În deceniile care au urmat, s-au creat noi brigăzi, precum Brigada 1 Vânători de Munte din Bistrița, Brigada 4 Curtea de Argeș și Brigada 5 Alba-Iulia. După 1990, restructurările au continuat, iar noi unități, precum Brigada 7 Petroșani și Brigada 61 Miercurea Ciuc, au fost adăugate, adaptându-se la noile cerințe și doctrine militare.
Moștenirea și importanța vânătorilor de munte astăzi
Astăzi, la 108 ani de la înființare, vânătorii de munte reprezintă o componentă esențială a armatei române, având o pregătire deosebită pentru terenul accidentat și condițiile extreme. Ei continuă tradiția eroică a înaintașilor lor, fiind recunoscuți atât pentru abilitățile lor de luptă în munți, cât și pentru profesionalismul și determinarea cu care își îndeplinesc misiunile.
Fiind una dintre cele mai vechi arme specializate din Armata Română, vânătorii de munte rămân un simbol al adaptabilității și curajului, iar tradiția lor este onorată cu mândrie de fiecare generație nouă de militari.
