Posta isi pune pe drumuri putinii clienti pe care ii mai are
Bacauanii vor trebui sa faca drumuri mai lungi si sa se inghesuie la cozi mai mari pentru a-si primi pensiile, pentru corespondenta, coletarie sau plata facturilor, intrucât Posta isi inchide jumatate din punctele de lucru. La sate, noile agentii postale vor avea program de lucru de numai doua ore, in loc de opt ore, iar in Bacau, din sapte oficii postale mai ramân deschise trei. Se vor inchide si ghiseele postale din cartierele CFR si Serbanesti.
Posta Româna isi va reduce drastic activitatea in judetul Bacau, in incercarea de a-si reduce cheltuielile si a incheia anul 2013 fara pierderi. Planul de reorganizare pe care il are in vedere conducerea Companiei Nationale Posta Româna (CNPR) prevede reducerea la jumatate a numarului oficiilor postale urbane, desfiintarea tuturor ghiseelor rurale si reorganizarea lor in agentii postale, blocarea posturilor libere si a angajarilor de personal din afara Companiei sau reducerea salariilor cu 10%. Reorganizarile vor avea ca efect concedierea a zeci de angajati ai Directiei Judetene de Posta.
Programul la tara: doua ore in loc de opt
In satele judetului vor disparea ghiseele actuale, care au program de lucru cu publicul opt ore, si vor aparea noile agentii postale, care au program de lucru doar doua ore, dupa cum a explicat Sorin Sova, liderul sindical din cadrul Directiei de Posta Bacau. “Reorganizarea serviciilor in mediul rural va avea ca efect concedierea a circa 50-70 de angajati in tot judetul. Populatia va fi nevoita sa isi rezolve probleme in doar cele doua ore pe care le pune Posta la dispozitia publicului, adica plata facturilor, incasarea pensiilor si altor drepturi sI alte servicii”, a declarat Sorin Sova.
In Bacau ramân trei oficii postale din sapte
O masura la fel de defavorabila bacauanilor de rând, dar si angajatilor Postei, va fi luata si in mediul urban. Acelasi plan de reorganizare prevede “reorganizarea retelei urbane, cu efect reducerea cu 50% a numarului de oficii postale”. Cu alte cuvinte, jumatate dintre locatiile in care Posta oferea servicii publicului vor fi inchise, iar bacauanii vor trebui sa bata drumuri mai lungi si sa se inghesuie la cozi mai mari pentru a-si rezolva problemele legate de corespondenta sau diverse plati. “In municipiul Bacau functioneaza in prezent sapte oficii postale, din care vor mai ramâne in functiune doar trei. Nu stiu deocamdata care sunt cele trei. Vor fi inchise si cele doua ghisee externe, cele din cartierele Serbanesti si CFR. Cu siguranta se vor face diponibilizari si in orasul Bacau”, a adaugat Sorin Sova.
Protest al postasilor
Masurile de reorganizare, reducerile salariale si anuntatele concedieri i-au scos in strada pe postasi. Aproape 3.000 de de sindicalisti din cadrul Postei Române, dintre care 50 de bacauani, au organizat ieri un miting de protest in Piata Constitutiei din Bucuresti, in care si-au manifstat nemultumirea fata de actuala echipa manageriala.
Lista Oficiilor Postale inca functionale in Bacau
Oficiul Postal 1 – Str. Marasesti 8;
Oficiul Postal 10 – Str. Republicii 40;
Oficiul Postal 11 – Str. Stefan cel Mare 25;
Oficiul Postal 3 – Str. Marasesti 161;
Oficiul Postal 6 – Str. Stadionului 26;
Oficiul Postal 8 – Str. Mioritei 10;
Oficiul Postal 9 – Str. G. Bacovia 69;
Ghiseul Postal Bacau 9 – Str. Vasile Pârvan 5 (cartierul CFR) – se inchide;
Ghiseul Postal Bacau 8 – Calea Bârladului 1 (cartierul Serbanesti) – se inchide.