5 decembrie 2024

Cristina Preda, prima femeie director de zbor din Europa, preia conducerea operațiunilor aeriene la DAN AIR

România marchează o premieră în aviația europeană prin numirea Cristinei Preda, pilot comandant cu mii de ore de experiență, în funcția de Director de Zbor al companiei DAN AIR, devenind astfel prima femeie din Europa care deține o astfel de funcție într-o companie aeriană. Această numire are o importanță majoră la nivel internațional, întrucât nicio companie aeriană din America de Sud, Australia, Asia sau Africa nu a numit o femeie în această funcție de înaltă responsabilitate.

Cu un parcurs remarcabil în aviație, Cristina Preda va coordona toate operațiunile de zbor ale DAN AIR, asigurând desfășurarea acestora la cele mai înalte standarde de siguranță și securitate. În plus, va reprezenta compania în relația cu instituțiile naționale și internaționale din domeniul aviației, deținând a doua cea mai importantă funcție operațională din cadrul companiei.



O carieră dedicată aviației

Cristina Preda și-a construit o carieră solidă, operând aeronave Boeing și Airbus și lucrând pentru o companie românească de renume, dar și pentru o companie străină pe zboruri comerciale și cargo. În urmă cu doi ani, s-a alăturat echipei DAN AIR, contribuind la extinderea operațiunilor companiei și implicându-se activ în misiuni speciale, inclusiv în repatrierea cetățenilor români din zone de conflict precum Liban și Israel.

CEO-ul DAN AIR, Matt Ian David, a subliniat că numirea Cristinei Preda ca Director de Zbor a fost o alegere naturală datorită dedicării și aptitudinilor sale manageriale. „Calitățile de lider ale Cristinei s-au remarcat clar în misiuni importante, precum coordonarea unei baze de operațiuni în Abidjan, Coasta de Fildeș, unde a stabilit o comunicare eficientă între DAN AIR și compania ivoriană Air Cote d’Ivoire,” a declarat acesta. „De asemenea, a fost prima care și-a exprimat dorința de a participa la zborurile de evacuare din Beirut, dovedind curaj și determinare.”

Responsabilitățile unui Director de Zbor

Funcția de Director de Zbor este esențială în cadrul unei companii aeriene. Printre responsabilitățile acestei funcții se numără gestionarea și monitorizarea tuturor activităților legate de operațiunile de zbor, asigurând respectarea standardelor stabilite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română și reglementările internaționale. Directorul de Zbor este, de asemenea, membru în comitetul pentru siguranță al companiei și coordonează pregătirea echipajelor pentru a face față oricăror provocări operaționale.

Într-o declarație despre noua sa poziție, Cristina Preda a afirmat: „Îmi asum această responsabilitate nu doar față de colegii mei de la DAN AIR, ci și față de pasagerii noștri, iar munca mea va respecta cele mai înalte standarde de siguranță. Sper să inspir nu doar femeile, ci pe oricine dorește să urmeze o carieră bazată pe pasiune și să accepte o funcție de conducere atunci când se ivește ocazia.”

Despre DAN AIR

Fondată în 2017 de pilotul comandant Dan Iuhas sub numele de Just Us Air, DAN AIR este o companie aeriană românească ce s-a specializat inițial în zboruri ACMI pentru diverse companii internaționale, printre care Jazeera Airways, Transavia, TUI și Air Serbia. Începând din 2023, DAN AIR a lansat zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, iar din decembrie 2023, toate zborurile companiei sunt operate de pe Aeroportul Internațional “George Enescu” din Bacău, către destinații europene precum Bruxelles, Londra, Dublin și Madrid.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -