25 noiembrie 2024

Via Bacovia și Primăria Măgura: „La pas prin pădurile Măgurene”

Sâmbătă, 26 octombrie 2024, Via Bacovia, în parteneriat cu Primăria Măgura, a organizat un eveniment special intitulat „La pas prin pădurile Măgurene”. Cu ușile deschise pentru toți iubitorii de sport și mișcare, evenimentul a adunat aproximativ 40 de participanți dornici să se bucure de frumusețea naturii și să se energizeze în acord cu simfoniile de toamnă.

Reprezentantul Via Bacovia și organizatorul Iulian Vimp, alături de directorul centrului cultural „Profesor Dumitru Tătaru” Măgura, Răzvan Ciorcilă, delegat de primarul Costrăș Iordache, au dat startul aventurii la ora 9:00. Traseul, cu o lungime de 11 km și o dificultate medie, a fost mapat anterior de Via Bacovia și a putut fi parcurs în aproximativ 5 ore.



Printre participanți s-a numărat și cel mai tânăr iubitor al naturii, Matei, în vârstă de 6 ani, care a fost însoțit de mama sa și de educatoarea Ouatu Mihaela de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Bacău. De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale „Emil Brăescu” Măgura, coordonați de directorul Aparaschivei Constantin Laurențiu, precum și colegii lor de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, însoțiți de directorul adjunct Gabor Gabriel, au participat cu entuziasm la această activitate.

Traseul a oferit peisaje spectaculoase și o multitudine de provocări, având o elevație de peste 300 de metri. Participanții s-au bucurat de aerul curat al pădurii, care a contribuit la starea de bine și la revitalizarea lor. Organizatorii au subliniat importanța acestor evenimente pentru comunitate și pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

Cu gândul la viitor, Via Bacovia și Primăria Măgura promit să organizeze și alte evenimente similare, iar o surpriză de proporții se află în pregătire pentru perioada următoare. Astfel, iubitorii de natură și mișcare pot aștepta cu nerăbdare noi ocazii de a explora frumusețile pădurilor Măgurene!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014