25 noiembrie 2024

Angajatorii prefera sanctiuni dure in locul contractului de munca

Aproape 450 agenti economici din judet au fost luati la bani marunti luna trecuta de catre inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau. Dintre angajatorii aflati in vizorul inspectorilor ITM, nu mai putin de 31 au fost depistati ca incalca legislatia muncii, ei fiind sanctionati cu amenzi in valoare totala de 248.500 lei. Desi sanctiunile pentru munca fara forme legale sunt in continuare extrem de dure, surprinzator, multi angajatori inca folosesc la lucru persoane carora nu le-au intocmit contract in acest sens. Prin urmare, ponderea in totalul amenzilor aplicate in ianuarie o reprezinta cele pentru munca la „negru”. Fenomenul inca se manifesta si chiar mai pregnant (in decembrie, anul trecut, 12 agenti economici aveau la lucru 13 persoane carora nu le-au facut contract), in ciuda amenzilor drastice, amenzi care, practic, fac cât un salariu minim pe economie acordat unui angajat intr-un an si doua luni. „Dintre cei sanctionati, 16 agenti economici utilizau in activitate persoane carora nu le-au incheiat contract de munca. La acesti angajatori au fost surprinse ca lucrau fara forme legale 18 persoane, fapt pentru care au fost date amenzi in valoare totala de 180.000 lei. Firma Menucom a avut trei cazuri de munca la «negru», astfel ca a fost amendata cu 30.000 lei. Alte trei societati comerciale, respectiv Baromag, Ancof Prod si Bebe Com, au fost sanctionate cu 10.000 lei, fiecare, pentru ca aveau câte o persoana care lucra fara contract”, ne-a spus Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau. Dar alti 7 agenti economici au fost sanctionati, in total, cu aproape 30.000 lei, pentru ca nu au respectat legislatia privind munca suplimentara, repausul saptamânal sau registrul general de evidenta a salariatilor. Nu au lipsit nici cazurile in care erau ignorate normele de sanatate si securitate in munca. Aproape 60.000 lei i-a costat aceasta pe 8 agenti economici. Concret, unii nu au dus la indeplinire masurile stabilite de catre inspectorii ITM la controlul anterior ori nu au efectuat corespunzator instructajul angajatilor, cu normele amintite. Altii nu s-au preocupat pentru ca salariatii lor sa beneficieze de controlul medical periodic, nu au intocmit planul de prevenire si protectie impotriva accidentelor de munca si a bolilor profesionale sau nu le-au asigurat angajatilor echipament de lucru adecvat. Din fericire, insa, luna trecuta nu s-a produs niciun accident de munca.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014