4 octombrie 2024
SportFC Bacău- Bucovina Rădăuți deschide etapa

Fotbal/ Liga a III-a

FC Bacău- Bucovina Rădăuți deschide etapa

Prologul etapei a șasea din Liga a III-a va avea loc azi, 4 octombrie, de la ora 15.00, la Ruși Ciutea și va aduce față în față pe vice-lidera Seriei 1, FC Bacău și Bucovina Rădăuți, echipă aflată la un singur punct în spatele gazdelor. Învinsă pentru prima dată în această ediție de campionat săptămâna trecută (2-4 la Miroslava), FC Bacău caută reabilitarea și, implicit, cele trei puncte.

„Alb-roșii” pornesc cu prima șansă contra unei adversare de „totul sau nimic”, dovadă că Bucovina nu a cunoscut încă remiza în acest sezon. Concitadina și colega de serie a FC-ului antrenat de Costel Enache, CSM Bacău va evolua sâmbătă, în deplasare, pe terenul ultimei clasate, AC USV Iași. Aflați pe un trend ascendent, cu zece puncte luate în ultimele patru runde ce îi situează pe podium, la egalitate cu FC Bacău, „CSMeii” lui Andrei Întuneric își pot continua seria pozitivă, mai ales că vor avea în față singura echipă din campionat care nu a simțit până acum gustul victoriei.



În fine, tot sâmbătă, dar în Seria 2, este programat derby-ul județean dintre Viitorul Onești și Aerostar Bacău. Gazdele vor face totul pentru a obține succesul, în condițiile în care în ultimele trei etape nu au obținut niciun punct, alunecând până pe locul 8.

Misiunea grupării conduse de Ioan Sdrobiș și Ovidiu Dănănae nu va fi însă una simplă, în condițiile în care vor primi vizita unei formații care, din momentul în care l-a instalat ca „principal” pe Andrei Vatră, a obținut maximum de puncte, 12.

Seria 1

Programul etapei a șasea/ vineri, 4 octombrie, ora 15.00: FC Bacău- Bucovina Rădăuți, Ceahlăul 2 Piatra Neamț- Știința Miroslava. Sâmbătă, 5 octombrie, ora 15.00: Gloria Ultra- CSM Vaslui, ACS USV Iași- CSM Bacău, Șomuz Fălticeni- Șoimii Gura Humorului,

Clasament: 1) Știința Miroslava 12p., 2) FC Bacău 10p. (golaveraj 8-6), 30 CSM Bacău 10p. (4-4), 4) CSM Vaslui 9p. (9-7), 5) Bucovina Rădăuți 9p. (5-5), 6) Gloria Ultra 8p., 7) Șomuz Fălticeni 5p., 8) Ceahlăul 2 4p., 9) Șoimii Gura Humorului 3p., 10) ACS USV Iași 1p.

Seria 2

Programul etapei a șasea/ sâmbătă, 5 octombrie, ora 15.00: Dacia Unirea Brăila- Sporting Liești, Voința Limpeziș- Sepsi OSK 2, Viitorul Onești- Aerostar Bacău, CSM Adjud 1946- CSM Râmnicu-Sărat, Unirea Brainștea- KSE Târgu-Secuiesc.

Clasament: 1) Unirea Braniștea 13p., 2) KSE Tâgu-Secuiesc 12p. (golaveraj 12-4), 3) Aerostar Bacău 12p.(10-5), 4) Sepsi OSK 2 9p., 5) Sporting Liești 7p., 6) CSM Adjud 6p. (golaveraj 8-8), 7) CSM Râmnicu-Sărat 6p. (4-7), 8) Viitorul Onești 6p. (4-9), 9) Dacia Unirea Brăila 0p., 10) Voința Limpeziș -3p.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img