La 3 octombrie 1954 (I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2004, s.v.) apărea la Chişinău acest „săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Moldova”. În anii cruciali 1988-1989, gazeta a fost cea mai importantă tipăritură, care milita pentru revenirea limbii române la grafia latină și recunoaşterea ei ca limbă oficială în fosta R.S.S. Moldovenească. În iunie 1989, în „epoca URSS”, a apărut „în afara legii” primul număr cu litere latine al publicaţiei. Din 1986, vreme de 35 de ani, redactor-șef a fost Nicolae Dabija, „care a stat la straja promovării limbii române”, iar din martie 2021, revista este condusă de Doina Dabija.
Să ne ferim de confuzii!
În acelaşi an, 1954, la Bucureşti apărea culegerea de referate din literatura sovietică de specialitate cu un titlu identic: „Literatura şi arta” (diferenţa majusculă/minusculă pentru a/Arta e neglijabilă), sub egida Academiei Republicii Populare Române şi a Institutului de Studii Româno-Sovietice. A avut viaţă de doi ani şi a purtat menţiunea „Pentru uz intern” (cf. Marian Petcu, coordonator, Istoria jurnalismului din România în date, Iaşi, Editura POLIROM, 2012). „Dicţionarul general al literaturii române” (L-O, 2004) nu înregistrează publicaţia chişinăuiană.
O gazetă-document
Tipărită într-un tiraj de 260 000 de exemplare, „Literatura şi Arta” a devenit în anii ʼ90 „tribuna Mişcării de Eliberare Naţională”, după cum scria Alecu Reniţă, cel care la 15 iunie 1989 clama: „Fii binevenit la tine Acasă, Alfabet Latin!” În ediţia din 29 august 1991, săptămânalul publică „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova”, „reamintind că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989”.
Ziua limbii române
Sub acest titlu, în acelaşi număr al hebdomadarului, Nicolae Dabija publică un amplu eseu-manifest cu mesaje ca acestea: „Pentru noi ziua de 31 august 1989, devenită de doi ani Sărbătoare Naţională, se asociază cu Căderea Bastiliei. Atunci a ieşit lumea în stradă, creându-ni-se impresia că întreaga republică se află pe străzile Capitalei ca să ceară dreptate Limbii. Or nu există popor în afara limbii. Limba e poporul. Poporul e limba. Un popor care se dezice de propria limbă se condamnă benevol la moarte”; „Noi, basarabenii, primii pe glob, am scris cu roşu în calendarele noastre Ziua Limbii”; „Limba română e cea cu care ne-a însemnat Dumnezeu pe acest pământ. S-o păzim – iată datoria noastră: a tuturor şi a fiecăruia în parte”.
Avanpremieră… oneşteană
Doina Dabija, aflată în mai al acestui an în oraşul Nadiei Comăneci, a tresărit la vederea chipului lui Mihai Eminescu, operă artistică situată la câţiva paşi de Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, într-un scuar. (Cu puţin timp în urmă, actuala manageră a gazetei primise Premiul Național „Vasile Alecsandri” pentru Promovarea Culturii și Spiritualității Românești în Republica Moldova.) Aceeaşi reprezentare artistică eminesciană se găseşte pe frontispiciul publicaţiei sărbătorite în 2024 la Academia Republicii Moldova.
