20 decembrie 2024

România, aproape de a scăpa de vizele pentru SUA? Ambasada României spune „DA”, dar autoritățile americane tac

Românii ar putea, în sfârșit, să călătorească fără vize în Statele Unite! Cel puțin, asta susține Ambasada României din Washington, care a anunțat că țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a intra în mult râvnitul Program Visa Waiver: rata de respingere a vizelor ar fi scăzut sub pragul de 3%.

Ambasadorul Andrei Muraru a declarat că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru a elimina vizele, dar, până acum, autoritățile americane nu au confirmat nimic oficial. În timp ce ambasadorul își exprimă optimismul, rămâne întrebarea: de ce SUA nu a dat încă un răspuns?



„Așteptăm confirmarea partenerilor americani,” spune Muraru. Dar nu este prima oară când România se apropie de acest obiectiv, fără ca el să se materializeze. Deși ambasadorul estimează că românii vor putea călători fără viză în prima parte a anului viitor, nu există încă o garanție clară din partea Washingtonului.

România se luptă de ani buni pentru a intra în acest program, iar rata de respingere a vizelor a fost o piatră grea de moară. Deși acum ambasada spune că am coborât sub 3%, anul trecut rata de respingere era de aproape 9%, iar în urmă cu doi ani depășea 17%. O scădere spectaculoasă, dar cât de sustenabilă este?

Mai mult, Guvernul României a fost nevoit să intervină cu măsuri speciale, decontând taxa de viză pentru angajații din administrație, în încercarea de a reduce artificial rata de refuz. Cât de mult a contat această măsură în obținerea unei rate mai mici și dacă americanii vor ține cont de asta rămâne de văzut.

Programul Visa Waiver permite cetățenilor din 42 de țări să călătorească fără viză în SUA pentru până la 90 de zile, dar până când autoritățile americane vor face un anunț oficial, românii trebuie să mai aștepte. Optimismul ambasadei este lăudabil, dar întrebarea rămâne: vor fi românii cu adevărat scutiți de vize sau este doar o nouă promisiune nerealizată?



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img