Conflictele internaționale din ultimele decenii au adus în prim-plan nu doar tragediile umane și distrugerile materiale, ci și ipocrizia cu care așa-numita „lume civilizată” gestionează aceste crize. Două cazuri aproape identice din punct de vedere al gravității — războiul Rusiei împotriva Ucrainei și conflictul Israelului cu Libanul — demonstrează clar această dublă măsură aplicată de Occident. În vreme ce Rusia este transformată într-un paria global, sancționată pe multiple planuri, inclusiv financiar și sportiv, Israelul, deși responsabil pentru victime civile masive, primește sprijin militar și diplomatic din partea acelorași puteri occidentale.
În ambele cazuri, vedem o agresiune asupra unui stat suveran și un număr considerabil de victime civile. Totuși, în timp ce Rusia este condamnată vehement pentru invazia sa în Ucraina, Israelul este tratat cu o blândețe și înțelegere care frizează absurdul. Această diferențiere nu poate fi explicată decât prin prisma intereselor geopolitice ale Occidentului.
Rusia, o putere cu resurse uriașe și cu o influență semnificativă la nivel global, amenință direct ordinea stabilită de puterile occidentale, în special Statele Unite și Uniunea Europeană. Astfel, răspunsul Occidentului la acțiunile Rusiei a fost unul pe măsură: sancțiuni economice drastice, izolare politică, iar sportivii ruși au fost excluși de la competiții internaționale, cum ar fi Olimpiadele. Aceasta nu este doar o măsură de penalizare, ci și o încercare de a slăbi influența Rusiei pe toate fronturile, arătând că nimeni nu este scutit de consecințe.
În cazul Israelului, situația este radical diferită. Deși statul israelian a provocat pierderi masive în rândul civililor în conflictele cu Hezbollah, sprijinul acordat de Occident rămâne ferm, atât militar, cât și diplomatic. Aceasta ridică o întrebare legitimă: de ce un stat responsabil pentru victime civile în masă nu primește același tratament ca Rusia? Răspunsul constă în alianțele strategice și interesele economice care domină politica externă a marilor puteri. Israelul este un aliat esențial al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, o regiune extrem de volatilă și de importantă din punct de vedere geopolitic, iar interesele economice și militare americane prevalează în acest context.
Aceste tratamente diferențiate nu doar că expun ipocrizia lumii occidentale, dar și contribuie la escaladarea viitoarelor conflicte. Când teroarea este permisă fără să fie sancționată, iar justiția internațională se aplică doar selectiv, se creează premisele unor cicluri periculoase de răzbunare. Această vendetă între grupuri și națiuni, în care fiecare acțiune violentă este justificată ca represalii pentru o crimă anterioară, nu face decât să perpetueze conflictele, ignorând cauzele reale care le-au generat.
Ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu nu este doar o luptă împotriva terorismului sau o dispută teritorială; este o răzbunare continuă între grupuri care nu mai văd altă cale decât violența. În acest context, liderii politici se folosesc de tensiunile regionale pentru a-și asigura supraviețuirea politică sau pentru a implica puteri globale, precum SUA, în conflictele lor. Astfel, Israelul, de un an de zile, încearcă să provoace un răspuns militar al Iranului, escaladând tensiunile într-un mod periculos, tocmai pentru a declanșa un război care să atragă Occidentul de partea sa.
Aș vrea să spun că există soluții, că negocierile ar putea aduce pacea și că lumea ar putea reveni la normal. Din păcate, suntem mult prea departe în acest scenariu. Nimeni nu mai pare să dorească pacea; toți sunt convinși că doar prin forță și răzbunare vor reuși să-și impună voința. Într-o lume în care diplomația este marginalizată, iar armele devin principalul limbaj de comunicare, speranța pentru o soluție pașnică se diminuează cu fiecare nou conflict. Ciclul violenței se autoalimentează, iar pacea, odată posibilă, devine acum o iluzie îndepărtată.
