27 septembrie 2024
ActualitateSecția de Ortopedie a Spitalului Județean Bacău – locul unde se repară...

Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Bacău – locul unde se repară oasele și viețile!

La Spitalul Județean de Urgențe Bacău, secția de Ortopedie și Traumatologie tratează zilnic pacienți cu fracturi și probleme osoase care i-ar face să șchioapete chiar și pe cei mai puternici! De la cazuri grave venite din tot județul și din împrejurimi, până la sportivi de performanță răniți, toți își găsesc salvarea aici!

Nu transferăm cazurile nicăieri! Suntem echipa care face față oricărei urgențe! Fie că e vorba de proteze eșuate, fracturi sau infecții – le rezolvăm pe toate!”, a declarat cu mândrie dr. Radu Panfil, șeful secției.



Echipa de „salvatori de genunchi” și „vindecători de șolduri”

Secția de Ortopedie din Bacău se laudă cu titlul de „cel mai mare centru de protezare a șoldului și genunchiului din regiune”. Nu e doar o afirmație îndrăzneață, ci o realitate dovedită de sutele de pacienți care, după intervenții complexe, au ieșit pe poarta spitalului ca noi!

„Facem revizii de proteze, ceea ce este una dintre cele mai dificile intervenții. Practic, schimbăm proteze care au eșuat din cauza fracturilor sau a infecțiilor. Uneori, uzura simplă a protezei îi aduce pe pacienți la noi!”, a adăugat dr. Panfil.

Sportivii Bacăului – pacienți de top la Ortopedie

Leziuni de menisc, rupturi ligamentare, dureri de umăr? Sună familiar? Sportivii de performanță se aliniază la ușa spitalului pentru a-și repara „motoarele”. „Avem mulți sportivi de performanță pe care îi tratăm, atât din municipiu, dar și din județ, chiar și din cele învecinate. Or, după ce ajung la noi, sunt externați și își reiau activitatea sportivă în condiții foarte bune. În general, leziunile ligamentare ale genunchiului sunt majoritar produse de sporturile cu o anumită duritate, respectiv fotbalul, în urma «intrărilor» care se fac la minge, schiul și sporturile de contact”, explică șeful secției.

Dar stați, asta nu e tot! Pacienții revin pe teren în timp record după ce își lasă genunchii și umerii pe mâinile echipei de ortopezi de la Bacău!

Intervenții de ultimă oră pentru bătrânii Moldovei!

La Spitalul Județean Bacău, vârsta nu este o limită! Cu intervenții pe coloană și proteze revoluționare, ortopezii repară nu doar articulații, ci și vieți, chiar și pentru cei de aproape 100 de ani. „Am avut pacienți foarte în vârstă pe care i-am operat și au reușit să își recapete mobilitatea”, a declarat un component al echipei medicale

Până și oasele devin… metalice!

Nu e science-fiction! La Bacău, înlocuirea completă a osului nu mai este o fantezie. Cu implanturi din tantal, un material cu calități biomecanice deosebite, ortopezii înlocuiesc oase întregi atunci când acestea devin neviabile. Da, ați citit bine! Osul este complet schimbat, iar pacienții pot merge din nou!

Suntem, probabil, singurul centru din Moldova și unul dintre puținele din întreaga țară care a ajuns la etapa de înlocuire a osului, cu totul. Practic, punem proteze segmentare care, de fapt, înseamnă înlocuirea osului în întregime. Se întâmplă asta atunci când osul pacientului nu mai este viabil, fie în urma traumatismelor, fie, cel mai adesea, ca o consecință a fracturilor care apar în jurul protezelor, precum și a infecțiilor. Este o intervenție de complexitate maximă. Facem acest lucru de aproximativ doi ani de zile, cu rezultate foarte bune. E drept că asta presupune o complexitate tehnică foarte mare, costuri foarte mari cu implanturile, dar și riscuri la fel de mari, pe care, de altfel, ni le asumăm”, a subliniat medicul șef al Secției de Ortopedie și Traumatologie, a subliniat dr. Panfil.

Consultații zilnice și operații non-stop!

În cadrul secției, cei nouă medici ortopezi asigură între 1.600 și 2.000 de intervenții chirurgicale anual! Iar în Ambulatoriu, zilnic se fac între 50 și 60 de consultații, semn că sănătatea oaselor băcăuanilor este pe mâini bune!

Spitalul Județean Bacău devine, așadar, un adevărat templu al salvării oaselor și al renașterii articulațiilor! Aici, oasele se repară, sportivii revin în forță, iar vârstnicii au parte de o nouă șansă la o viață activă.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img