23 noiembrie 2024

”Poezia a cucerit Cetatea!”

Organizat de către Direcția Cultură a Primăriei Onești, de Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” și de către Fundația Națională ”George Călinescu”, recitalul liric ”Poetul în Cetate” a cucerit sufletul unui mare număr de oneșteni, care au trăit clipe de puternică revelație.

Acest eveniment a avut loc în spațiul Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”, una din cele mai moderne din țară, astfel că poezia și-a făcut auzit glasul într-un decor maiestuos, cu ecran panoramic și cu un mobilier deosebit, ”în ton” cu așteptările celor ce trec pragul instituției oneștene. Și de această dată totul a fost la înălțime, o notă aparte fiind dată de prezența tinerilor talentați și a profesorilor de Limba și literatura română de la colegiile oneștene dar și a iubitorilor de cultură de toate vârstele.



”Misiunea de deschidere” a acestui recital de poezie a revenit doamnei profesor doctor Emilia Boghiu, președinte al Fundației Naționale ”George Călinescu”, care împreună cu doamna profesor doctor Gabriela Gîrmacea a moderat întregul eveniment, ”dând aripi” celor care s-au încumetat ca să citească din creația lor.

”Pentru prima dată recitalul liric Poetul în Cetate a avut loc în municipiul Onești în anul 1975, la cea de-a VII a ediție a Zilelor Culturii Călinesciene, manifestare de prestigiu, dominată de mari personalități (Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Andrei Pleșu). De-a lungul anilor la acest recital au participat în urbea trotușeană Nichita Stănescu, Ion Caraion, Marin Sorescu și alți mari scriitori români precum și poeți din zonă.

Poezia reprezintă apogeul sensibilității omenești iar dacă cineva scrie poezie și are cititori, este fericit! Există oameni care scriu poezie profesionist! Premiul Nobel a fost acordat marelui interpret Bob Dylan apreciindu-se faptul că versurile sale sunt știute pe de rost de jumătate de planetă! Este foarte important ca ceea ce scrieți să trăiască, să nu rămână literă moartă!”, a menționat în deschiderea evenimentului prof. dr. Emilia Boghiu.

Ea a mai relevat un lucru semnificativ:”Recitalul Poetul în Cetate a fost cu putință pentru că există un om, Constantin Th. Ciobanu, care a crezut că oamenii pot să se bucure de poezie! Poetul în Cetate – în Cetatea Oneștiului, Cetatea de inimă a Oneștiului!” A completat în mod salutar profesorul Gabriel Fornica Livada, a cărui prezență a dat o încărcătură emoțională deosebită acestui eveniment:

”Știu că am petrecut mai multe ediții împreună cu profesorul Constantin Th. Ciobanu. Pentru a găsi originea sintagmei Poetul în Cetate ne întoarcem în timp… Suntem în anii 1960 – 1970, când în țara noastră era regimul comunist. Oneștiul era un oraș eminamente muncitoresc, un oraș de strânsură, o adevărată Americă! De la creația poetică a lui George Călinescu…poetul coboară din înalturi și ajunge în Cetate…

Aceasta cred că a fost ideea domnului profesor Constantin Th. Ciobanu, de a face să trăiască poezia în fiecare dintre noi!” Din postura de moderatoare a acestui eveniment prof. dr. Gabriela Gîrmacea amintind o expresie foarte cunoscută (”că nu e om să nu fi scris o poezie / măcar o dată, doar o dată, în viața lui”), a menționat că ”inițiativa organizării evenimentului Poetul în Cetate vine și în împărtășirea ideilor despre toamnă – ca anotimp al vârstelor, să ne cunoaștem mai bine!”.

Intervenția profesoarei Gabriela Gîrmacea a dat un impuls pozitiv prin faptul că ”glasul” poeziei clasice românești a fost alături de versurile din creația proprie a autorilor prezenți la această manifestare culturală. Recitalul ”Poetul în Cetate” a început cu prezentarea de către prof. Doina Ionescu a două poezii publicate în volumul ”Pasul pe nu” de către omul de cultură Constantin Th. Ciobanu, moment care a fost aplaudat cu multă căldură. Debutând la evenimentul ”Florii cu Poezii”, Alin Apostu (primul, pe afișul evenimentului), confirmă că este iubitor al cuvântului scris. Constanța Caităr a citit dintr-un volum gata de a vedea lumina tiparului la o prestigioasă editură oneșteană, ea mărturisind că ” toamna iubești și mai mai mult poezia”. Prezentat ca ”un oneștean vechi”, poetul Alexandru Dumitru, de 21 de ani membru al Uniunii Scriitorilor din România, a evocat momentele în care participa la Cenaclul ”Junimea Nouă” (condus de poetul Constantin Th. Ciobanu).

”Ne întâlneam sâmbăta, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești, fiind alături de conducătorul cenaclului (Constantin Th. Ciobanu), de Gheorghe Izbășescu, Vasile Buțan, Candiano Priceputu… Acolo, sub ochii domnului profesor Ciobanu, am progresat ca poet!”, a menționat Alexandru Dumitru, care ne-a delectat cu câteva ”poeme – rebus”, cu profunde imagini autumnale. În acest context el a mărturisit:

”Succesul meu se datorează criticului literar Ioan Holban, de la Iași, care într-o scurtă prezentare a menționat Alexandru Dumitru a inventat poemul – rebus”. În finalul intervenției sale, ”bifând” prezența la acest eveniment, Alexandru Dumitru a citit poezia ”Eminesciana”, care se încheie maiestuos cu versul:

”Mă bucur de cel care are și pentru mine un dor de celălalt!” Prof. Ștefan Epure ne-a făcut o surpriză plăcută la ”Poetul în Cetate” lecturând versuri ale sale ”ce țin de vârsta de început!” Aducând ”argumente lirice” el a făcut și o delimitare, în sensul în care consideră poezia ”preocuparea cea mai nobilă iar sentimentul ce domină întreaga noastră viață este iubirea!” Cu ”gânduri ce bat ca niște clopote de catedrală”, poetul Ștefan Epure ne-a adus ”un strop de viață și de rouă” și a citit din volumul său de debut, ”Sărutul din două”.

Cu multă meticulozitate, pregătind cu mare atenție acest moment, – privirea fiindu-ne luată și de șevaletul încărcat cu roade ale toamnei, ce a făcut parte din decor- prof. Doina Ionescu ne-a purtat pe aripile poeziei sale. Mai întâi, răsfoind paginile volumului său de debut (”Versul reîntors în destin”), ea ni s-a destăinuit:”Am plecat cu gândul în toamnă / Să-mi regăsesc bucuria pierdută a verii”.

Cum toamna ”e plină de promisiuni ca primăvara / și mai plină de speranțe”, poeta Doina Ionescu a legat frunzele unei vițe de vie, într-un frumos amestec de culori și ne-a bucurat și cu un poem pe care l-a scris recent- momentul fiind încântător de urmărit. Marcată de toamnă ”pentru că e tristă”, prof. Cristina Iscru a adus în acest recital o splendidă imagine lirică :”M-am născut toamna, cu ochii flămânzi / Când bruma își găsește loc pe pleoape reci”. Pentru aceste inefabile versuri prof. dr. Emilia Boghiu a găsit potrivit să amintească o replică a cunoscutului filosof Andrei Pleșu, care considera că natura, întotdeauna toamna dă un frumos spectacol! Modernitatea a fost ”oglinda” în care s-au răsfrânt versurile liceenei Celestina Mitroiu (de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”), ”desprinsă de lume/ și liniștită de singurătate”.

Cu ”un timbru trist, de înstrăinare”, Florin Neagu, elev la Colegiul Național ”Grigore Moisil”, a adus în versurile sale ”singurătatea, ca un destin”. Deși a mărturisit că este ”la început de drum”, prin lectura de la acest eveniment și prin ceea ce scrie, profesoara Aurica Nistor (autoare a volumului lansat în primăvara acestui an, ”Timp…mai dă-ne timp”), a arătat că a trecut de momentele debutului, rândurile sale aducând de acum o concentrare a ”fiorului” liric al emoțiilor. Prin versuri ea ne-a transmis un pilduitor mesaj:

”Ridică-ți privirea spre cer și vei fi binecuvântat! / Vindecă-ți rănile și vei rezista până la capăt! / Acoperă-ți sufletul cu iubire, ca să nu te doară neîmplinirea. / Bucură-te de libertatea sufletului și te vei vindeca!” Prof. dr. Emilia Boghiu a făcut o frumoasă invitație la lectură poetei Ștefania Pușcalău, menționând că ea este ”autorul moral al acestei minunate întâmplări de la biblioteca oneșteană!”

Satisfacția faptului că a luat amploare recitalul liric din cea mai modernă sală de lectură din Onești a fost împărtășită de Ștefania Pușcalău (Domocoș) cu prezentarea a două poeme pitorești, în care toamna a căpătat culori sublime.” Mie îmi place toamna…când scriu mai mult decât în alte anotimpuri”, ni s-a confesat autoarea recitând poemul ”Toamna dintre noi”.

Privind ”în zarea poeziei” și așteptând și mai mult acest ”anotimp convențional”, ea și-a împărtășit și o mare dorință (posibilă doar prin vers) : ”mi-e dor de o ploaie, ca de copilărie!” Din creația scriitorului Dan Sandu (înscris pe afișul acestei manifestări), Ștefania Pușcalău a prezentat o emoționantă poezie – un omagiu de suflet pentru istoricul Corneliu Stoica, la aniversarea zilei sale de naștere!

”Din ce în ce mai bine și din ce în ce mai frumos!”, așa a fost remarcată de către prof. dr. Emilia Boghiu atmosfera întâlnirii ”Poetul în Cetate”, prezentându-l pe tânărul Andrei Spoială (câștigător al unor premii importante la un prestigios concurs al francofoniei). El a adus un omagiu cărții, ce ”este viață” și care i-a arătat ”un tărâm îndepărtat / și de neimaginat!”

Cu imboldul liric ”sunt o metaforă”, de la Cașin, creatorul Nicu Tudose, ce de peste 40 de ani scrie versuri, a zăbovit la ”fântâna vegheată veșnic de ochiul adânc al fântânarului” iar oneșteanul Vasile Viorel Vrăjmașu ne-a făcut părtași unui moment liric deosebit, el fiind autorul unui nou volum de poezie, ce are numele”Parfum de lavandă”. Dacă în natură ”ciocârliile schimbă notele în triluri”, autorul volumului menționat a prezentat și un poem dedicat lui George Bacovia! Prin mărturisirea ”Sunt doar poezie și atât!”, profesoara Adina Mitroiu a fost revelația acestei seri, ea citind un vechi poem, unde ”într-o înserare… într-un singur legământ / sunt toate visurile”! De asemenea, în linia aceleeași dăruiri puternice pentru poezie, profesoara Adina Mitroiu ne-a citit versuri din trei cărți, ce au ca autori pe poetele Ionica Bandrabur și Tinca Tamaș și pe regretatul oneștean Corneliu Cristea. Momentul artistic al Grupului de literatură și artă ”Metafore comăneștene”, prefațat cu un interludiu muzical al acordeonistului Ionel Stan (care a interpretat magnific cântecul ”Ciobănaș cu trei sute de oi”), a adus spre finalul evenimentului, prin glasul Mădălinei Miron, versuri semnate de fondatorul acestui grup, poetul Leonid Iacob.

Tot de la ”Metafore…”, Corcoman Rebeca ne-a uluit cu versuri moderne, ce au un vocabular bogat și insolit (”prin toate iluziile / am scotocit / să mă găsesc numai pe mine”) iar Bogdan G. Stoian (membru al Uniunii Scriitorilor din România), ne-a adus ”în aerul ușor neliniștit” frumusețea lunii octombrie, cu ”galben ruginiu, metalic, verde”.

El a impresionat prin stilul ”actoricesc” de a recita ! ”Colajul” unor ”nemuritoare” poezii de toamnă din creația marilor clasici a fost aplaudat cu deosebită admirație pentru cei care le-au declamat: prof. dr. Gabriela Gîrmacea și liceenii Celestina Mitroiu, Florin Neagu și Andrei Spoială! Și dacă toate ”trebuiau să poarte un nume”… li s-a spus poezie autentică și momentelor susținute de către prof. Gabriel Fornica Livada (autor de manuale de Limba franceză, traducător de înaltă ținută – cum l-a prezentat prof. dr. Emilia Boghiu), domnia sa fiind și cel care de peste 180 de săptămâni susține pe pagina sa de internet ”Poemul de vineri”! Președinta Grupului ”Metafore comăneștene”, Mădălina Miron ne-a încântat cu un romantic ”Exercițiu” între două litere, pentru ca în final simbioza dintre poezie și muzică să creeze un moment (și mai) magnific – interpretarea melodiei ”Mai am un singur dor” (pe versurile geniului poeziei românești, Mihai Eminescu), într-un singur murmur venit din toate părțile sălii în care a avut loc recitalul ”Poetul în Cetate”!

Astfel ”Poezia a cucerit Cetatea”! În fața celor prezenți în număr mare la acest eveniment au fost lansate, de către profesoara Emilia Boghiu, ideea unei întâlniri viitoare dar și invitația iubitorilor de cultură de a poposi cu tot dragul la sediul Fundației Naționale ”George Călinescu”, aflată în Onești, pe B-dul Belvedere.

Ion Moraru



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014