Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o serie de misiuni de menținere a ordinii publice, care au dus la depistarea a două situații separate ce implicau tineri și substanțe interzise.
Ieri, în jurul orei 23.30, într-un parc din municipiul Bacău, jandarmii au observat un tânăr ale cărui reacții ezitante au stârnit suspiciuni. Acesta părea să fie neliniștit la vederea forțelor de ordine. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au găsit asupra tânărului un plic care conținea substanțe de culoare verde, având un miros înțepător, susceptibile de a fi substanțe interzise.
Cea de-a doua constatare a avut loc în noaptea de duminică, în municipiul Moinești, unde jandarmii au observat o mașină parcată într-o zonă retrasă, din care ieșea un miros înțepător. După ce au intervenit, jandarmii au descoperit în portiera vehiculului un pachet din staniol ce conținea un mugur vegetativ de culoare oliv, susceptibilă de a fi substanță interzisă. De asemenea, sub scaunul șoferului, jandarmii au găsit o farfurie ceramică ce conținea un praf alb și o bancnotă rulată.
Documentele întocmite de jandarmii băcăuani, împreună cu bunurile găsite asupra persoanelor în cauză au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Bacău pentru continuarea cercetărilor.