21 septembrie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Aerostar, o nouă victorie!

Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, o nouă victorie!

„Aviatorii” s-au impus cu 3-2 la Liești, unde au revenit de la 0-2, CSM Bacău a remizat la Dorohoi, în timp ce Viitorul Onești a contabilizat a doua înfrângere la rând

Etapa a patra a Ligii a III-a la fotbal a fost deschisă, vineri, de victoria cu 2-1 obținută de lidera Seriei 1, FC Bacău contra Ceahlăului 2 Piatra Neamț. Ziua de sâmbătă a fost una cu „de toate pentru toți” în ceea ce le privește pe celelalte trei divizionare C ale județului.



Astfel, în Seria 1, CSM Bacău a obținut o prețioasă remiză albă la Dorohoi, în compania Gloriei Ultra, în timp ce în Seria 2, Aerostar a câștigat la Liești, cu 3-2 contra Sportingului, iar Viitorul Onești a pierdut acasă, cu 0-1 în fața KSE-ului din Târgu-Secuiesc.

Dacă pentru oneștenii lui Ioan Sdrobiș și Ovidiu Dănănae, acest eșec este al doilea la rând după acel categoric 0-5 de runda trecută, de la Braniștea, în schimb pentru „aviatorii” conduși de Andrei Vatră, succesul de la Liești este al treilea consecutiv.

De altfel, de când pe banca Aerostarului a fost instalat Vatră, gruparea băcăuană a obținut maximum de puncte, nouă. În formula Ov. Mocanu- Tilibașa, Prențu, Benchea, Bălășel- Telcean, T. Antohi, Aeroaiei ,Matei- Catău, N. Constantinescu (au mai intrat în partea secundă Padovei, Acatrinei, Băisan și Juncu), Aerostar a reușit să basculeze rezultatul în favoarea ei de la 0-2 în minutul 10 la 3-2! Alexandru Catău a redus din diferență în prima repriză, Marius Matei a marcat golul egalizator în min. 7o, pentru ca atunci când mai rămăseseră cinci minute de joc, Nicolas Constantinescu să puncteze pentru definitivul 3-2! De altfel, cu o singură excepție, această rundă din Seria 2 a aparținut formațiilor vizitatoare.

Seria 1

Rezultatele etapei a patra: FC Bacău- Ceahlăul 2 Piatra Neanț 2-1, Gloria Ultra- CSM Bacău 0-0, CSM Vaslui- Șoimii Gura Humorului 3-2, ACS USV Iași- Bucovina Rădăuți 0-1, Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava 1-4.

Clasament: 1) FC Bacău 10p., 2) Știința Miroslava 9p. (golaveraj 16-6), 3) CSM Vaslui 9p. (0-6), 4) CSM Bacău 7 puncte, 5) Bucovina Rădăuți 6p., 6) Gloria Ultra 5p. (6-2), 7) Șomuz Fălticeni 5p. (3-5), 8) Ceahlăul 2 4p. 9) ACS USV Iași 1p., 10) Șoimii Gura Humorului 0p.

Programul etapei viitoare/ vineri, 27 septembrie, ora 17.00: Ceahlăul 2- Gloria Ultra. Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00: Știința Miroslava- FC Bacău, Bucovina Rădăuși- Șomuz Fălticeni, Șoimii Gura Humorului- ACS USV Iași, CSM Bacău- CSM Vaslui.

Seria 2

Rezultatele etapei a patra: Dacia Unirea Brăila – Sepsi 2 Sfântu-Gheorghe 0-4, Sporting Liești- Aerostar Bacău 2-3, Voința Limpeziș- CSM Râmnicu-Sărat 2-0, Viitorul Onești- KSE Târgu-Secuiesc 0-1, CSM Adjud 1946 – Unirea Braniștea 1-2.

Clasament: 1) Unirea Braniștea 10p., 2) KSE Târgu-Secuiesc 9p. (gol. 9-3), 3) Sepsi 2 9p. (6-1), 4) Aerostar 9p. (9-5), 5) Voința Limpeziș 6p. (5-6), 6) Viitorul Onești 6p. (3-7), 7) Sporting Liești 4p., 8) CSM Adjud 1946 3p. (4-6), 9) CSM Râmnicu-Sărat 3p. (2-6), 10) Dacia Unirea Brăila 0p.

Programul etapei viitoare/ vineri, 27 septembrie, ora 17.00: Aerostar Bacău- Voința Limpeziș, CSM Râmnicu-Sărat- Viitorul Onești, Sepsi 2 Sfântu-Gheorghe- Sporting Liești. Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00: Unirea Braniștea- Dacia Unirea Brăila, KSE Târgu-Secuiesc- CSM Adjud 1946.

 



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img