21 septembrie 2024
ActualitateAcțiune a polițiștilor pentru combaterea delictelor silvice în județul Bacău

Acțiune a polițiștilor pentru combaterea delictelor silvice în județul Bacău

În perioada 18-19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, alături de colegii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția municipiului Moinești, au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în județ. Acțiunea a beneficiat de sprijinul specializat al Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Bacău.

Pe parcursul operațiunii, au fost efectuate 14 controale: 8 la depozite de materiale lemnoase și 6 în zone din Fondul Forestier Național. Verificările s-au axat pe legalitatea exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos, în vederea stopării tăierilor și transporturilor ilegale de lemn.



În urma acestor acțiuni, polițiștii au descoperit o infracțiune de delapidare, constând în nedeținerea în gestiune de către personalul silvic a unei cantități de 45 de metri cubi de material lemnos, evaluată la 11.000 de lei.

Pe lângă aceasta, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri de la legislația silvică, valoarea totală a amenzilor fiind de 43.000 de lei. De asemenea, polițiștii au confiscat atât faptic, cât și valoric, un volum total de peste 200 metri cubi de material lemnos, în valoare estimată de aproximativ 140.000 de lei.

Acțiunile de acest tip vor continua, polițiștii și instituțiile colaboratoare fiind ferm angajați în lupta împotriva infracțiunilor care afectează fondul forestier, resursă esențială pentru protejarea mediului și menținerea echilibrului ecologic.

Poliția face un apel către cetățeni să sesizeze orice activități suspecte privind exploatarea și transportul ilegal de lemn, contribuind astfel la protejarea pădurilor și a patrimoniului natural.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img