Un bărbat de 32 de ani din județul Bacău a fost reținut de autorități în urma unui incident de furt, după ce a sustras o cabalină de pe un teren neîmprejmuit din localitatea Tazlău, județul Neamț. Animalul a fost recuperat în urma unei percheziții domiciliare desfășurate de polițiști, fiind ulterior returnat proprietarului.
Potrivit comunicatului emis de Poliția Neamț, incidentul s-a desfășurat la data de 13 mai, iar investigațiile au dus la identificarea suspectului și la recuperarea cabalinei. „La data de 19 septembrie a.c., urmare a materialului probator administrat, față de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Bacău, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a transmis Poliția Neamț.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești, împreună cu colegii de la Serviciul Criminalistic Neamț și sprijinul luptătorilor din cadrul SAS Neamț și SAS Bacău, au executat un mandat de percheziție domiciliară în județul Bacău, în cadrul dosarului de furt. Acțiunea s-a finalizat cu succes, cabalina fiind recuperată și predată proprietarului.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor detaliilor în acest caz, urmând ca suspectul să fie prezentat în fața instanței pentru măsurile legale necesare.