Nu e prima oară când obiectul de cercetare al cuiva îşi asimilează „binefăcătorul”. Dacă încercăm să aflăm câte ceva de pe internet despre Marin Buga (17 sept. 1924, Cireşu, jud. Argeş – dec. 2003, Bucureşti), ne va întâmpina coperta cărţii „Ovid Densusianu, folclorist” (Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 2004). Explicaţia ne-o dă Iordan Datcu, care îi realizează un consistent medalion în „Dicţionarul etnologilor români” (Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2006): „Buga a făcut din cercetarea operei lui Ovid Densusianu o pasiune de o viaţă”.
Argeşean, a urmat studiile primare (1931-1938) în satul natal, cele secundare (1943-1950) la Piteşti şi cele superioare (1950-1954), la Filologia bucureşteană. Teza de doctorat din 1976 s-a numit ca şi monografia publicată peste aproape trei decenii. Este asistent universitar (1954-1957) la Institutul de Relaţii Internaţionale din Capitală, de unde trece la Catedra de folclor condusă de Mihai Pop la Universitatea din Bucureşti. Din 1970 va preda cursurile de folclor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău.
Colaborează cu articole de specialitate în revistele de profil („Folclor literar”, „Revista de folclor”, „Analele Universităţii din Bucureşti”, seria „Limba şi literatura română”, „Revista de etnografie şi folclor”), ca şi în alte publicaţii de cultură precum „Limbă şi literatură” sau „Ateneu”. De la Marin Buga avem studii aplicate despre „Structura compoziţională, criteriu de diferenţiere a genurilor literaturii populare”, „Tipuri de structuri compoziţionale în colindele româneşti” (ambele, în 1968), „Improvizaţie şi sistem în compoziţia liricii populare” (1970). „Una dintre cele mai bune culegeri” (Iordan Datcu), „Folclor de pe Argeş” (1968), conţine 193 de producţii din judeţele Argeş şi Olt. A redactat, împreună cu Pavel Ruxăndoiu, capitolul „Proverbe şi zicători” din „Istoria literaturii române” şi a semnat volumul din 1967 „Nărodul şi luna – snoave populare, selectate şi repovestite de Marin Buga” (Buc., Editura Tineretului, colecţia „Traista cu poveşti”, 1967).
Am avut un scurt dialog telefonic în anul 2000, când aflându-mă în Bucureşti la pregătirea Abecedarului Editurii All, intenţionam să-l vizitez. Mi-a promis că va veni el în Bacău, dar n-a fost să fie. Despre un cărturar aparte care a fost Marin Buga depun mărturie cei ce i-au fost colegi la Filologia băcăuană. Cea mai recentă declaraţie admirativă îi aparţine lui Nicolae Nicolescu, venit de la Bucureşti în 5 septembrie, să-şi ia rămas-bun de la Constantin Călin.
