19 septembrie 2024
CulturăTrupa de teatru de tineret „Alfa” din Onești a avut o vară…premiată

Trupa de teatru de tineret „Alfa” din Onești a avut o vară…premiată

La Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești se desfășoară din anul 2010 un atelier de teatru, care se adresează îndeosebi elevilor din oraș, iar cei mai talentați și mai dedicați copii ajung să facă parte din trupa de teatru a bibliotecii. Trupa „Alfa” a reprezentat instituția de-a lungul anilor la nenumărate festivaluri de teatru din țară, primind recunoaștere și apreciere din partea profesioniștilor în domeniu, chiar dacă a fost coordonată de către bibliotecari fără studii de specialitate în teatru, având însă experiența unor proiecte, locale și europene, menite să le dezvolte abilitățile de îndrumători în arta teatrală și traineri în educație nonformală.

După ce s-au întors de la Festivalul Național de Teatru pentru Elevi “CEZARA” Cluj-Napoca, din 28 iunie cu Marele Premiu, liceenii Trupei „Alfa” au participat la Fălticeni, în perioada 19-23 august, la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care se desfășoară anual concomintent cu Draga Internaţional Film Fest şi Festivalul „Fălticeni Folk”. Acest eveniment de amploare, organizat de Asociaţia „Fălticeni Cultural”, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor, autorităţilor locale şi judeţene precum și a voluntarilor liceeni, aduce împreună tineri artişti din țară şi din Republica Moldova.



Programul variat al festivalului a cuprins pe lângă cele 13 piese de teatru prezentate de trupele finaliste din concurs, alte 13 piese de teatru jucate la Fălticeni în această perioadă de teatre foarte cunoscute din ţară, două spectacole coregrafice ale studenţilor de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, proiecţii de filme, recitaluri muzicale, lansări de carte şi întâlniri cu personalităţi marcante ale scenei româneşti.
Festivalul „Birlic” reprezintă o șansă extraordinară pentru tineri de a-și demonstra talentul și de a câștiga recunoaștere în lumea teatrului, oferindu-le acestora un spațiu adecvat unde să concureze și să se dezvolte artistic. În plus, timp de o săptămână, concurenții au fost prezenți la spectacole de înaltă ținută artistică, ele având rol formator pentru tinerii aflați la început de drum în călătoria lor artistică.

Juriul FITT „Birlic” a fost format anul acesta din actorul şi regizorul Vlad Rădescu, actorii Jeanine Stavarache, Gavril Pătru, Dani Popa şi coregrafa Lorette Enache. A fost un juriu de excepție, nu doar prin evaluarea obiectivă și atentă a concurenților, ci și prin atitudinea jovială, prietenoasă, curioasă cu privire la tinerii actori, comunicarea lor cu concurenții și coordonatorii trupelor a fost cu adevărat remarcabilă. Un lucru inedit și care a adus un plus de valoare festivalului a fost că fiecare trupă, după reprezentație, era invitată într-o sală unde juriul discuta cu actorii și cu coordonatorul despre spectacol, primea un feedback util, se purta un dialog constructiv și încurajator pentru evoluția trupei.

Trupa „Alfa” din Onești a participat în festival cu piesa Tamara se hotărăște să nu moară, scrisă de coordonatoarea trupei, bibliotecara Nicoleta Sălbatecu. Este o piesă despre adolescenți care se joacă de-a iubirea, cu aroganță și teamă, care se înfruntă unii pe ceilalți comic și absurd, încercând să iasă din tipare și să-și afirme personalitățile. Dar care, în final, înțeleg că în fața marilor probleme ale vieții, prieteniile adevărate pot schimba destine și că fiecare are libertatea să aleagă ce rol joacă.

Un festival de teatru semnifică o experiență cu adevărat însemnată, în momentul în care te simți câștigător, chiar și fără să fi primit vreun premiu. Totuși, premiile nu pot lăsa nicio trupă indiferentă, fiindcă ele validează munca și talentul celor care urcă pe scenă, precum și munca și talentul celor care-i pregătesc pe actori. Cu alte cuvinte, chiar dacă marele câștig a fost participarea și schimbul de experiență, Trupa „Alfa” s-a bucurat nespus să se întoarcă în bibliotecă premiată după cum urmează:

Premiul I pentru piesa Tamara se hotărăște să nu moarăPremiul pentru interpretare rol masculin secundar: Claudiu Gaman și Alexandru Norocel

La secțiunea recitare și monolog:
Premiul I: Vera Sălbatecu cu monologul „Fără răspuns” de Nicoleta Sălbatecu
Premiul al II-lea: Coitu Rebeca cu monologul „Păpușa de cârpă” de Gabriel Garcia Marquez
Premiul al II-lea: Mara Leahu cu poezia „Prințul Miorlau” de Nina Cassian

 



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img