Centrul de Cultură „George Apostu” invită iubitorii de cultură și artă la deschiderea expoziției „Călătorie în timp / Romanian Heritage – A journey in time” a artistei Beverley Jane Stewart, din Marea Britanie, care va avea loc miercuri, 11 septembrie 2024, începând cu ora 17.00, în spațiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”.
Expoziția include lucrări de pictură, gravură și colaj, fiind rezultatul unei călătorii de cercetare întreprinse de Beverley Jane Stewart, timp de trei ani, în România, pe urmele rădăcinilor ei românești.
Documentând sinagogi, sate montane și peisaje din România, incluzând structuri antice lângă clădiri moderne, conectând evenimente din istoria seculară și religioasă evreiască cu prezentul, lucrările sale redau o poveste atemporală despre viața evreiască și reflectă rădăcinile est-europene ale artistei, creând un mozaic cultural plin de nostalgie și spirit contemporan.
Cu o carieră internațională plastică de renume, trăitoare în Londra și revendicându-și cu noblețe rădăcinile evreiești, ea face un fel de arc de cunoaștere prin imagine a unor episoade de istorie evreiască românească pe care noi poate le știam, dar nu ne aplecaserăm suficient asupra lor. Sunt peisaje felurite în picturile ei, structuri antice alături de turnuri înalte, moderne, interioare de sinagogă, sate de munte pe versanți care coboară spre o întindere de apă albastră cu bărci mari cu pânze și scene care par a fi din manuscrise de demult. Este, de fapt, peisajul românesc desfășurat, orașele pe care ea le-a vizitat și observat cu atenție, prezentând apoi o carte de vizită înainte de toate a României și, desigur, a unei bogate vieți evreiești care a fost odinioară, iar acum a rămas mai mult amintire conservată în sinagogi și în cărți de bibliotecă.
(Cleopatra Lorințiu)
Expoziția este curatoriată de Vera Pilpoul, consultant de artă din Israel, și Cleopatra Lorințiu, poetă și prozatoare din România, care împărtășesc aceeași mare dorință de a sluji și îmbogăți arta și cultura și își dedică eforturile în sprijinirea plasticienilor emergenți și consacrați.
Prezentarea expoziției va fi realizată de prof. univ. dr. Petru Bejan, apreciat critic de artă și profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, iar gazda manifestării va fi domnul Gheorghe Geo Popa, directorul instituției organizatoare.
Protagoniștii unui moment muzical cu lucrări de Francis Poulenc, Nikolai Rakov și Ennio Morricone vor fi Emil Stancu – oboi, acompaniat la pian de Daniel Rudichi.
Sponsorul evenimentului: SC DONʼT WORRY SRL.
Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.