În ultimele decenii, lumea a fost martora unei schimbări semnificative în ceea ce privește percepția și practica libertății de exprimare și a supravegherii, mai ales în contextul raporturilor dintre Occident și Estul comunist. Dacă în trecut, Occidentul critica vehement regimurile comuniste din Est pentru cenzurarea presei, spionarea cetățenilor și limitarea libertăților individuale, astăzi, acest peisaj s-a schimbat considerabil. Unii ar putea argumenta că practicile pe care Occidentul le-a condamnat cu înverșunare în trecut au început să se manifeste, într-o formă modernizată, în societățile democratice de astăzi.
Odată cu avansul tehnologic și creșterea influenței rețelelor sociale, controlul informației și al libertății de exprimare a devenit un subiect fierbinte. Un exemplu elocvent este presiunea exercitată asupra rețelelor sociale pentru a cenzura sau modera conținutul considerat problematic. Recent, un comisar european l-a avertizat pe Elon Musk, înaintea unui interviu cu fostul președinte american Donald Trump pe platforma X (fostul Twitter), să fie atent la ceea ce va permite să fie spus în cadrul acelui interviu.
Această situație ridică întrebări despre cât de departe poate merge controlul fără a încălca principiile fundamentale ale democrației, printre care se numără și libertatea de exprimare. Într-o societate democratică, diversitatea de opinii și dezbaterile libere sunt esențiale pentru sănătatea democrației. Totuși, odată cu creșterea influenței mass-media digitale și a rețelelor sociale, a apărut și o nouă provocare: cum să gestionezi fluxul imens de informații și dezinformări fără a compromite aceste libertăți?
Supravegherea cetățenilor, un aspect criticat sever în regimurile comuniste, a devenit și ea o realitate în Occidentul contemporan. Franța a arestat recent patronul rețelei de mesagerie Telegram pentru refuzul de a furniza cheile de criptare care ar permite autorităților să acceseze comunicațiile utilizatorilor. În plus, Danemarca a anunțat posibilitatea interzicerii aplicațiilor de mesagerie criptată precum Signal și WhatsApp, sub pretextul combaterii crimei organizate. Aceste măsuri, deși justificate prin prisma securității naționale, ridică întrebări despre intruziunea statului în viața privată a cetățenilor.
În acest context, devine legitim să ne întrebăm dacă nu cumva regimurile autoritare s-au mutat din Est în Vest. Faptul că Occidentul, odinioară un apărător fervent al libertăților, a început să adopte măsuri similare cu cele pe care le critica în trecut, sugerează o schimbare profundă în paradigma politică și socială. În loc să fie un simplu arbitru al libertății, statul modern occidental pare să își asume rolul de gardian al informației, ceea ce poate duce la o erodare a libertăților individuale.
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a recunoscut recent că a permis guvernului american să cenzureze rețeaua în timpul pandemiei. Această admitere subliniază un fapt îngrijorător: în numele siguranței publice sau al altor obiective de interes general, cenzura și controlul informației devin tot mai acceptate. Într-o altă situație, cetățeni britanici a fost arestat pentru exprimarea unei opinii care contrazicea narațiunea oficială, un eveniment care ar părea de neimaginat într-o țară care se mândrește cu tradiția sa democratică.
În concluzie, asistăm la o inversare aparentă a rolurilor dintre Est și Vest în ceea ce privește cenzura și supravegherea. Actualele tendințe din Occident ridică semne de întrebare cu privire la viitorul democrației. Dacă nu suntem atenți, riscul este ca, în numele protecției și securității, să pierdem tocmai acele libertăți pentru care s-au luptat generații întregi.