Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Anul XII, Marți, 21 iulie 1915.
Din sumarul acestui număr: spre o eră de progres a națiunii române, a stațiunilor românești, a Slănicului-Moldova; cum se desfășura programul unei zile de vilegiatură la Slănic-Moldova, în sezonul din 1915; un adevărat serviciu făcut nu doar vizitatorilor Slănicului, ci și urmașilor: prezentarea primei bibliografii a stațiunii, cu lucrările și studiile științifice care s-au realizat aici, până la data publicării acestui material, adică 1915; se înființează ,,Registrul de reclamațiuni” al stațiunii; alte personalități aflate pe lista vizitatorilor din sezonul 1915.
După o susținută campanie a presei românești, implicit și a ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova”, se pare că asistăm la un reviriment în domeniul turismului românesc, afirmație susținută de creșterea semnificativă a numărului de vilegiaturiști care se îndreaptă tot mai mult către stațiunile românești, decât spre cele din străinătate, fapt îmbucurător pentru progresul societății românești. ,,A fost un timp când ziarele românești, de la un capăt la altul al țării, fără deosebire de credință politică, au dat alarma, bine întemeiată de altfel, că povestea românească este una de succes doar dacă încurajează și aduce mereu către progres, numai și numai activitatea și bogația străină. Acest mare `adevăr`, datorat fie campaniei presei noastre, fie sentimentului public început a se deștepta, a trecut astăzi în domeniul banalității, pentru că, zi de zi, an de an, dovezile ce răsar sub ochii noștri ne arată că banul românesc a părăsit calea rătăcită, apucând pe cea sănătoasă și binefăcătoare economiei noastre naționale. Comerțul, industriile, ca și stațiunile noastre balneare, găsesc azi în consumatorul roman un sprijin puternic, ceea ce ne face să sperăm în realizarea progresului mult așteptat în toate ramurile economiei naționale. Industriile se nasc și se dezvoltă ca prin farmec, stașiunile noastre balneare înfloresc ca prin magie, ceea ce denotă netemeinicia acuzărilor din trecut. Și oamenii de știință, prin cercetările lor continue și amănunțite au contribuit în mod hotărâtor a dovedi și celor necredincioși, că România posedă atâtea daruri ale naturii, menite a satisface atât progresul unui popor, cât și exigențele fiecărui om”. Și ca exemplu este dat Slănicul-Moldovei, o stațiune care atrage și farmecă vizitatorii, nu doar prin frumusețea și efectele sale curative deosebit de benefice pentru sănătate, ci și prin dotările sale: ,,Băi minerale feruginoase și alcaline, instalate după toate cerințele moderne, stabilimente de hidroterapie și de inhalații cu aerosoli, înzestrate cu toate cele necesare pentru o cură sistemică și și științifică, hoteluri confortabile în stare să satisfacă cele mai capricioase gusturi, parcuri și alei de promenadă – tablou de frumusețe și model de curățenie -, teatru, baluri, excursii, multă muzică și petreceri, în fine, tot ce poate contribui ca ajutor la frumusețea și binefacerile naturii sunt puse prodig (cu generozitate, n. a.) la dispoziția vizitatorilor. Și uite așa, ,,vilegiaturiștii Slănicului, încurajând băile noastre, pe lângă că se îngrijesc de propria sănătate, dau dovada celui mai conștiincios patriotism, îndreptând banul românesc spre ridicarea avuției românești” (spicuirile sunt din articolul ,,Către progres”).
La rubrica ,,Crâmpeie din viața Slănicului”, în articolul ,,24 de ore la Slănic”, M. Miereanu, ne înfățișează un ,,proces-verbal al activităților zilnice” pe care le desfășoară vizitatorii stațiunii, articol prezentat și în alte ediții ale ziarului, acum actualizat și completat cu câteva noi informații. Am să reiau totuși fragmente din acest minunat tablou al unei zile din sezonul balnear 1915, pentru unicitatea și modul de readactare:
,,De la 6 dimineața nu mai doarme nimeni. Lumea se îmbracă în pripă și-n răcoarea dimineții pornește la izvoare. La Izvorul Nr. 3 afluența e mai mare. Aici cântă muzica până la 8 dimineața, timp în care, cuconițe, domni tineri și mai în vârstă, sorb din paharele groase, încet, ca dintr-un nectar delicios, apa sulfurată a izvorului. O plimbare de o jumătate de ceas prin umbra pădurii și toți revin în centru. E ora cafelei cu lapte, care prin legea contrastului, pare la Slănic, de 10 ori mai bună ca în altă parte. De la ora 8 încep și băile la Stabilimentul de hidroterapie. Fiecare își are ora și minuta fixate de mai înainte, iar întârziere nu încape”. După care, o altă plimbare de jumătate de ceas și nici nu știi când s-a făcut de ora 11, ora poștei și a gazetelor: ,,Când trăsura de poștă întârzie, nerăbdarea devine febrilă. În sfârșit, iată ziarele. O adevărată devastare se petrece prin jurul chioșcului de ziare. Numele ziarului – mai întotdeauna -`Universul`, cu vreo corespondență locală, trece într-o clipă din gură în gură și orice s-ar spune într-însa, publicul o citește cu nesaț. Asortat fiecare cu câte două-trei gazete, reintră în parc, unde muzica iarăși cântă, apoi face vreo două mici tururi prin fața băncilor garnisite de toalete schimbate, după care se îndreaptă spre restaurante. În timpul dejunului, cei doi factori poștali ai Slănicului, trec din masă în masă și găsesc pentru fiecare câte ceva. După masă, peste tot, ceva mai liniște, căci între oerele 1 și 3 p. m., viața nu se vede mai nicăieri, afară de salonul de sus al Cazinoului, unde profesioniști în ale jocurilor de cărți, învârtesc entuziaști, câte un poker sau o mică panțarolă (joc de cărți care se joacă în trei personae, n. a.), pe mize destul de bunicele, lucru care se întâmplă pe la aceeași oră prin hoteluri și uneori, și grațioaselor cucoane, pe mize mult mai delicate…”
La ora 4 reîncepe cura izvoarelor, când Izvorul Nr. 1 este asediat. Unul sau două pahare, după prescripția medicului, și hai la deal, prin umbra pădurii, la `Trei Fagi`, agreabilă poieniță, sau mai sus, la Cascada, unde Slănicul se prăvălește zgomotos, unde a atâta liniște și atâta răcoare! Pe lângă drum, bănci misterioase îmbie cu umbra lor voluptoasă, iar la Cascada, mesele curate te poftesc la consumații bune și ieftine. Și iată iar ora mesei. Muzica, neobosita muzică militară, te delectează în continuare. Se face seară. Luminile electrice se aprind, iar Cazinoul e o feerie. După masă, o mică plimbare de digestie și lumea se împarte în trei: o parte rămâne pe terasă, la cofetărie, alta intră la drăguțul teatru din mijlocul Cazinoului, iar alții se amuză pierzând sau câștigând la căișori, până când oboseala zilei le aduce aminte că a doua zi, la ora 6, vrând-nevrând, trebuie să fie la izvoare…”
Și iată, în premieră, apare publicată în acest număr al ziarului, ,,Bibliografia Băilor Slănic-Moldova”, care cuprinde studiile științifice despre efectele curative ale izvoarelor minerale, ca și ale altor facori naturali de cură din stațiune, pe care le-au realizat cunoscute personalități ale medicinei, farmaciei și chimiei românești, după cum urmează:
Dr. Ludovic Steege, ,,Apele minerale de la Slănic în Moldova. În privirea analogiilor cu ape minerale streine și a lucrărei terapeutice – ,,Les eaux minérales de Slanik en Moldavie: sous le raport de leurs analogies avec les eaux minérales étrangères et de leur action thérapeutique”, 37 pag., Tipografia ,,Institutul Albinei”, Iaşi, 1854, iar mai apoi, ediția a II-a a acestei lucrări, publicată la Tipografia ,,Adolf Bermann”, Iași, 1856;
Dr. Anastasie Fătu (fondatorul primei Grădini Botanice din țară şi autorul primului tratat botanic românesc), ,,Descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi apelor minerale din Moldova”, Iaşi 1851, 200 pagini, după care, ediția a II-a a lucrării, apărută tot la Iași, în 1874 (637 pag.!);
Dr. Samuel Konya, „Cercetări și analize asupra apelor minerale de la Slănic”, 1881 (în limba română la Iași și în limba germană la Viena), care mai apare în respectiva bibliografie cu ,,Apele de la Slănic. Critica recentelor analise chimice asupra izvoarelor minerale No. I și No. III de la Slănic (Moldova)”, Tipo-Litografia ,,H. Goldner”, Iași, 1895, dar și cu alte două studii: ,,Băile de la Slănic – Conferințe făcute la Societatea Medicilor din Iași, 1885 și ,,Băile de la Slănic – Conferințe făcute la Societatea Medicilor din Iași, 1887;
Dr. Constantin D. Aronovici, ,,Raportul Băilor de la Slănic” (1881, 42 de pagini), lucrare ce conținea notițe prețioase în privința schimbărilor meteorologice, culese pe timpul băilor timp de mai mulți ani, analiza Izvorului Nr. 1 (analizele noi ale celorlalte izvoare fiind atunci încă în lucrare), descrierea efectelor terapeutice ale tuturor izvoarelor, observații din practica domniei sale etc;
Dr. Constantin Codrescu, ,,Tratatul despre apele de la Slănic”, apărută la Bârlad în 1889, în nu mai puțin de 399 de pagini, deși domeniul său era cel al igienei!;
Dr. Alexandru Şaabner-Tuduri (considerat și ,,părintele” balneologiei românești), ,,Apele minerale şi staţiunile climaterice din România” (Tipografia Curţii Regale, ,,F. Gőöbl Fii”), București, 1900, 430 p., apoi, ediția a II-a a lucării, în 1906 și dr. Șaabner-Tuduri, dr. Botescu și dr. Burghele, ,,Stațiunile balneare și climaterice din județul Bacău. Excursiunea medicilor cu ocazia Congresului al XV-lea”, București, 1912;
Dr. Gheorghe Băltăceanu, ,,Apele minerale de la Slănic-Moldova și acțiunea lor asupra secrețiilor gastrice și biliare”, 1912, lucrare premiată cu medalia de aur, distincție ce i-a fost acordată de Facultatea de Medicină din București;
Dr. Anibal Teohari, ,,Acţiunea apei de Slănic (Moldova) asupra secreţiei stomacale”, lucrare realizată în anul 1910 şi premiată de Academia Română.
Mai apar menționați în bibliografia mai sus-amintită: medicii Ludovic Russ senior și Ludovic Russ junior (ambii, medici inspectori la Slănic-Moldova), despre care am mai scris în episoadele anterioare; matematicianul băcăuan, Constantin Climescu, cu ,,Impresii culese din Slănic” și publicate în ,,Gazeta de Bacău”, în 1872; scriitorul și omul politic, Nicolae Gane, cu o serie de nuvele, printre care unele în premieră, precum ,,Catrințaș”; ziaristul ieșean, M. Miereanu, cu al său ziar ,,Curierul Slănicului-Moldova”, pe care l-a fondat și redactat, ca și cu ,,O vară la Slănicul-Moldovei (Note și impresii)”, Iași, 1906.
Și încă o premieră, de data aceasta, una la nivelul administrației stațiunii, care prin persoana avocatului C. L. Naumescu (inspector general al stațiunii, director al Băncii Comerțului din București și vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România), dispune înființarea primului ,,Registru de reclamațiuni”: ,,Orice plângeri din partea unor vizitatori vor fi adresate la Cancelaria administrației băilor (Hotel `Cerbu`). Reclamațiile vor fi cercetate, și imediat ce vor fi găsite întemeiate, administrația băilor va proceda cu toată energia, pentru a satisface publicul vizitator”.
Printre personalitățile care au poposit în acest sezon la Slănic-Moldova și s-au cazat în perioada 1 – 12 iulie, i-am remarcat pe, subinspectorul general de poliție, Tacit Cămărășecu (la Hotel ,,Cerbu”) și Mathilda Luchian, fostă Rădoi(u), verișoara pictorului, Ștefan Luchian (la Hotel ,,Puf”).
Dar să revenim la primul oaspete, dl subinspector general de poliţie, Tacit Cămărăşescu, care după presiunile și stresul suportate în timpul ocupației rusești în Bucovina, de la începutul anului 1915, când a trebuit să intervină în favoarea refugiaților bucovineni, a simțit din plin nevoia de a se reface la Slănic-Moldova, motiv pentru care îl găsim cazat aici, în plin sezon estival, împreună cu familia. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situației din Bucovina și de a-l surprinde în acțiune pe Tacit Cămărășescu, care a sprijinit eforturile populației de a părăsi Bucovina și de a se refugia din calea ocupației rusești, iată un scurt remember:
Pe 14 iunie 1914, Arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei Austro-Ungariei, era asasinat la Sarajevo. Peste o lună de zile, guvernul austro-ungar a declarat război Serbiei; apoi, în decurs de două săptămâni, Marile Puteri şi-au declarat război una alteia. Și așa începea Primul Război Mondial… Spre deosebire de Vechiul Regat, care a intrat în război doar în 1916, populaţia din Transilvania, Bucovina şi Basarabia a susţinut povara frontului încă de la începutul conflictului. Indiferent că vorbim de frontul extern sau intern, anii Primului Război Mondial au fost ani de mare restrişte şi privaţiuni, de refugiu, de nelinişte şi durere şi, nu în ultimul rând, de mari pierderi. Cea mai afectată a fost societatea civilă, care a pierdut uman şi material valori ce nu puteau fi cuantificate şi căreia războiul i-a schimbat atitudini şi comportamente, i-a zădărnicit idealuri şi visuri. Evenimente de tristă memorie s-au perindat și în Bucovina, când furia Primului Război Mondial şi-a deplasat aci toate grozăviile, pe care a avut să le sufere biata populaţie românească. Două invaziuni a avut de suportat Bucovina. De două ori, această ţară a gustat stăpânirea rusească, într-un interval relativ scurt. Și nu o dată a răsunat în ţară ecoul deznădăjduirii populaţiei româneşti din Bucovina, pe timpul ocupaţiunii ruseşti. Străduinţele ruşilor de a mai invada încă o dată ţărişoara mult încercată a deşteptat teama ţăranilor că vremea de groază se va putea reîntoarce şi, împinşi de această teamă neliniştitoare, s-au decis la un pas care va rămâne istoric: au cerut guvernului român permisiunea de a trece, în masă, peste frontiera României, spre a se pune la adăpostul procedeelor ruseşti. O delegaţiune de ţărani români s-a prezentat la Burdujeni şi a predat o petiţiune, în numele multor sute de ţărani. Această petiţiune este oglinda jalei unui popor întreg. Iar una dintre aceste etape a fost la 26 ianuarie 1915, la Botoşani. Aici, din ordinul superiorilor, întreaga populaţie a fost primită cu bunăvoinţă iar autorităţile, în frunte cu subinspectorul general de poliție, Tacit Cămărăşescu, poliţistul Aurel Ghenea, comisarul special Zdrafcu, căpitanul Topor, şeful jandarmilor din Botoşani, şi-au dat toată osteneala ca refugiaţii bucovineni să fie adăpostiţi şi, făcând apel la populaţia din Burdujeni, să vină fiecare cu ce va putea să le ofere. Toţi refugiaţii au fost chemaţi la poliţie, unde li s-a comunicat ordinul ca, până la orele 6 seara, să părăsească oraşul, urmând să plece, prin Palanca, în Austria, așa cum prezenta și presa vremii (ziarul ,,Adevărul”, nr. 10000).
Sursa: site-ul ,,www. dragusanul.ro”, la https://dragusanul.ro/category/1914-1918-bucovina-si-suferintele-ei/.
Cât despre cel de-al doilea important vizitator al stațiunii, Mathilda Luchian, verișoara celebrului pictor Ștefan Luchian, se spune că era o persoană bine cunoscută în înalta societate a Bucureștilor de la începutul secolului trecut, despre care au circulat multe povești în legătură cu relația pe care ar fi avut-o cu pictorul Ștefan Luchian. Cert este că, Mathilda Rădoi, apare adesea în portretele pictate de Luchian, iar spiritul epocii a fost imortalizat în vila pictată, pe care aceasta a deținut-o în București și care a fost construită special la cererea sa, într-o vreme în care puține femei dețineau proprietăți.
Vila ,,Mathilda”, căci așa a rămas numele edificiului, a fost primul proiect de decorare murală a marelui Luchian, singurul de o asemenea amploare care a supraviețuit până în zilele noastre.
Arhitectul Vilei ,,Mathilda” (din str. Oțetari) este Nicolae C. Mihăescu (1863-1934), cu studii la Paris (1888-1892), fiind elevul profesorului Julien Gaudet. A fost profesor la Școală de Arhitectură din București (1898-1934) și a proiectat, printre altele, Palatul Funcționarilor Publici din Piața Victoriei (1899-1900), Casa Școalelor și Casa Bisericii între anii 1908-1911 (astăzi sediul Ministerului Educației și Învățământului din str. ,,General Henri Berthelot”). De asemenea, puțini știu că Mihăescu a proiectat Biserica ,,Boteanu” între anii 1908-1911, Casa ,,Mița Biciclista” din strada ,,Biserica Amzei”, și a restaurat mai multe monumente religioase, cum sunt Mănăstirile Văratec, Agapia, Neamț, Hurezi și Căldărușani. Pentru decorația Vilei ,,Mathilda”, construită în stil ecletic, cu elemente neo-românești, arhitectul Alexandru Clavel a colaborat cu pictorul Ștefan Luchian, ei fiind buni prieteni și cu N. Mihăescu. Spațiile interioare sunt în concordanță cu profesia liberală a lui Ioan Rădoi: el avea un birou la parter, cu acces direct de la intrare, și salonul și sala de masă erau retrase spre curte. La subsol se aflau sufrageria de vară, bucătăria, spălătoria, cămara, camera de servitori, pivnițele de vin și de lemne și spațiu pentru flori.
Camerele sunt bogat decorate, tavanele pictate, iar vitraliile s-au păstrat de-a lungul timpului: există chiar o cameră în stil oriental iar în salon două panouri sunt pictate de Luchian. Începută încă din primele zile ale lunii martie 1897, construcția vilei a fost finalizată la sfârșitul verii aceluiași an, după cum este marcat pe pardoseala nișei din sufragerie. Dar se pare că Mathilda nu a apucat să se bucure prea mult de casă, căci un an mai târziu a divorțat, poate și pentru faptul că, potrivit legendelor urbane, Mathilda Rădoi ar fi pierdut casa la poker, ceea ce nu poate fi exclus, dar poate și pentru că-l iubea mai mult pe vărul său, Luchian. Atracția Matildei pentru jocuri de noroc a rămas imprimată în decorația casei, în colțurile de sus ale picturilor fiind înfățișate câteva dintre pasiunile sale: badminton, vioara, vinul și cărțile de joc. Mai apoi, este posibil ca Mathilda să se fi mutat cu mama ei în apropiere, pe str. Italiană nr. 21 (o altă vilă pictată de Luchian). În perioada următoare a închiriat casa domnului Băicoianu și apoi ministrului Bădărău. Vila fusese ipotecată la Creditul Funciar Urban, iar în aprilie 1920 a fost vândută generalului Arthur Văitoianu, unul dintre înfăptuitorii României Mari, erou în Primul Război Mondial. Începând din anul 2006, Vila Matilda a intrat în proprietatea Fundației ,,România de Mâine” – Universitatea ,,Spiru Haret”, care a pus-o la dispoziția studenților facultăților de profil, a Institutului Central de Cercetare Științifică și a postului de televiziune ,,TVH”, pentru organizarea de evenimente culturale, artistice, spectacole, precum și pentru realizarea de emisiuni de folclor și muzică clasică. Se pare însă, că din 2021, Vila ,,Mathilda” a fost scoasă la vânzare…
Sursa: ,,Casele familiei Luchian și arhitecții lor”, de Oana Marinache, pagina de Facebook #Aiciastat, la https://www.facebook.com/aiciastat/posts/aiciastat-generalul-arthur-v%C4%83itoianu-%C3%AEncep%C3%A2nd-cu-1920-%C3%AEn-vila-matilda-pictat%C4%83-de/2750087015243581/; articolul ,,A opta minune a lumii e în casa asta din București, iar casa e de vânzare. Cu tot cu splendorile pictate de Luchian din dragoste pentru Mathilda”, de Antoaneta Dohotariu, site-ul ,,b365.ro”, 19 mai 2021, la https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
La final, ziarul nu uită să menționeze sărbătoarea hramului de Sfântul Ilie, din 20 iulie, când se împlinesc 114 ani de la descoperirea primului izvor mineral, de către serdarul Mihalache Spiridon.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto: Copertă lucrare dr. Ludovic Steege: Colecții Speciale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Din colecția de carte rară. Biblioteca Steege, la https://www.facebook.com/SpecialCollectionsBCU/posts/din-colec%C8%9Bia-de-carte-rar%C4%83-biblioteca-steegeludovic-steege-1813-1872-medic-publi/1020942212020665/
Foto: Copertă lucrare dr. Șaabner-Tuduri: Site-ul ,,Okazii.ro”, la https://www.okazii.ro/saabner-tuduri-apele-minerale-si-statiunile-climaterice-din-romania-a225719234
Foto: Prof. dr. Anibal Teohari: Pagina de Facebook a Federației ,,Sanitas” din România, la https://www.facebook.com/FederatiaSanitasRomania/posts/campania-100-de-personalit%C4%83%C8%9Bi-ale-lumii-medicale-rom%C3%A2ne%C8%99tiast%C4%83zi-episodul-49dr-a/1821450574617751/
Foto: Vila ,,Mathilda” din București: site-ul ,,b365.ro”, 19 mai 2021, la https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
Foto: Portretul dnei Mathilda Luchian, realizat de Ștefan Luchian și aflat în Vila ,,Mathilda”: https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
