15 noiembrie 2024

Prinde contur „Centrul de colectare prin aport voluntar în municipiul Moinești”

Un nou proiect de investiție majoră prinde contur în municipiul Moinești, odată cu înființarea Centrului de Colectare prin Aport Voluntar, destinat gestionării eficiente a deșeurilor. Acest proiect, așteptat de comunitate, vine să răspundă nevoilor actuale de mediu prin crearea unui spațiu adecvat pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri, contribuind astfel la o gestionare mai responsabilă și sustenabilă a resurselor.

Concret, investiția presupune construirea unei platforme betonate cu o suprafață de aproximativ 1885 de metri pătrați, complet racordată la utilități și amenajată corespunzător, incluzând alei, trotuare, căi de acces, zone verzi și împrejmuiri. În cadrul acestei platforme vor fi amplasate aproximativ 15 containere de mare capacitate, dedicate colectării diferitelor fluxuri de deșeuri. Astfel, se va asigura colectarea separată a deșeurilor reciclabile care nu pot fi gestionate prin pubelele individuale, precum și a fluxurilor speciale de deșeuri, cum ar fi textilele, lemnul deteriorat, mobilierul vechi, molozul din construcții, anvelopele și deșeurile din grădină.



Centrul este situat în intravilanul municipiului Moinești, respectând în totalitate normele de igienă și sănătate publică prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014, privind mediul de viață al populației. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5,74 milioane de lei, dintre care 4,6 milioane de lei provin din finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3: Managementul deșeurilor.

Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, subliniază importanța acestei investiții: „Proiectul acesta este benefic și va asigura un loc special în care să poată fi gestionate deșeurile preluate de la populație – molozul rezultat din demolări, de exemplu, sau deșeurile textile și mobilierul vechi. Realizarea acestei investiții serioase, cu o valoare de peste un milion de euro, va aduce o serie de avantaje importante, precum creșterea gradului de colectare selectivă și atingerea țintelor de reducere a cantităților de deșeuri, îmbunătățirea condițiilor de viață ca urmare a punerii în funcțiune a unor sisteme moderne de colectare a deșeurilor, gestionarea eficientă a resurselor și, evident, reducerea amprentei de carbon prin creșterea gradului de valorificare a deșeurilor și reciclarea justă a acestora. Este o investiție pentru un viitor mai bun al comunității noastre!”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014