E da voie la umflarea cu apa
Procedeul injectarii cu apa este folosit in conditii legale, atâta timp cât nu este depasita o limita stabilita prin norme europene. Se foloseste pentru a ajuta la procesul de conservare al carnii, iar in functie de procedeul de racire folosit se admite un anumit procent de apa de maxim 4,5%. “La bulgari se pune mai multa apa fiindca astfel scade si pretul carnii. La noi se practica doar in limitele admise”, a declarat Cristian Calin, Corporate PR Manager la Agricola International Bacau, cel mai important producator de carne de pasare. Opinia ca aproape 90% din carnea de pe piata este injectata cu apa peste nivelul de 4,5 procente admis de Uniunea Europeana este contrazisa de Cristian Calin, care spune ca “autorul afirmatiei este intr-o grava eroare. Teoretic, in România nu exista astfel de carne, iar controalele Autoritatii Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor au confirmat acest lucru pâna acum. E normal ca, atunci când este preparata, carnea sa scada in volum, fiindca orice carne contine apa in stare naturala, care se elimina prin procesul termic”, mai spune Cristian Calin.
De mentionat ca importurile de carne de pui din Bulgaria s-au cifrat anul trecut la circa 6.000 de tone, o cantitate mica in comparatie cu productia interna, care este de 240.000 de tone. Oricum, si autoritatile bulgare au interzis procedul de injectare cu mai mult de 4,5% apa, iar comerciantii români care au importat astfel de carne de pui trebuie sa scape de ea urgent. Producatorii autohtoni care ar fi tentati sa incerce incalcarea normelor risca o amenda de 50.000 de lei.
Oratania de curte, delicatesa pentru prea putini bacauani
In timp ce producatorii si comerciantii infiereaza procedeul injectarii cu apa si vor sa iasa imaculati din aceasta poveste, bacauanii care isi cresc orataniile pe lânga casa sunt convinsi ca gaina de curte e cea mai sanatoasa. “Unde s-a mai vazut sa imi injectez puii cu apa? Atunci când il tai e gras de galben si pare mai slab decât puii aceia umflati ca mingile, care stau in galantare. Asta e din cauza ca puii mei alearga prin curte, au altfel de carne fata de cei care stau inchisi in ferme. Dar sigur carnea e mai buna, ca ii cresc cu graunte, fara chimicale. Iar când pun puiul la congelator nu e nevoie sa il injectez cu apa, ca oricum ingheata bocna. Mai cumpar si eu pui din comert, dar o ciorba cu gaina de curte e cea mai buna”, spune un localnic din Saucesti.
Directia Sanitar-Veterinara va incepe, preventiv, controalele
Din cauza scandalului, inspectorii sanitar-veterinari bacauani vor incepe o serie de controale pe aceasta tema, in perioada urmatoare. „Vom efectua primele controale la nivelul depozitelor frigorifice si a lanturilor de supermarketuri. Nu am avut in judetul Bacau importuri directe de carne din Bulgaria”, a explicat directorul DSVSA Bacau, dr. Gheorghita Vlad. Nici sesizari din partea consumatorilor bacauani pe aceasta tema nu s-au primit la institutie.
Ovidiu Pauliuc
Andreea Gavrila
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.