La Brusturoasa s-a încheiat ediția a III-a a Taberei de vară „Arta în natură”, coordonată de artistul plastic băcăuan Augustin Cojocaru. Tabăra a fost organizată sub egida Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași, iar coordonator al ei a fost și prof. univ. dr. Constantin Tofan.
„Arta în natură” este o tabără educativă, cu rolul de a introduce tinerii din mediul rural în lumea artei. Participanții au pictat și au sculptat, au cântat și au dansat, au participat la jocuri creative, la activități de cunoaștere a tradițiilor populare din zonă etc. În decursul celor cinci zile de tabără, fiecare participant a avut posibilitatea de a crea propriile lucrări de artă, care au fost expuse în ultima zi a taberei, atunci când a avut loc vernisajul.
„În prima zi – spune Augustin Cojocaru -, am început prin a ne cunoaște noii participanți, am făcut o scurtă recapitulare a cunoștințelor dobândite în edițiile anterioare ale taberei, pe care le-am completat cu informații noi, după care am trecut la punerea acestora în practică”.
În a treia zi, în tabără au venit în vizită Liliana Atomulese și Coman Rodica, organizatoarele Șezătorii din Brusturoasa, care au prezentat câteva activități tradiționale, meșterul Tică Cujba, care a arătat modul de realizare a șindrilei, și oamenii de cultură Nicolae și Maria Petrescu.
În zilele următoare, copiilor le-a fost explicat cum se compune un colaj și cum să respecte regulile de bază ale acestui stil de creație, s-au întâlnit cu Ioan Atrejei, rapsod local, care i-a încântat cu muzica tradițională românească cântată la fluier. Alături de rapsod au cântat și două dintre participantele de la această tabără, Alesia și Antonia. De asemenea, Cristian a prezentat măștile tradiționale confecționate de el. Copiii au vizitat și vechea moară de apă a satului.
Ziua a cincea a fost dedicată modelajului în lut și a fost finalizat și afișul pictat al taberei. Iar ultima zi a fost cea a vernisajului expoziției cu lucrările realizate în tabără. „A fost – spune Augustin Cojocaru – un eveniment frumos, la care au participat copiii alături de familiile lor, dar și invitați de seamă: Ioan și Niculina Măric, Liliana Atomulese, , Nicolae și Maria Petrescu și Mariana Oprea”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.