Iubitorii de sport din Bacău sunt revoltați de o situație apărută recent în zona Sălii Sporturilor, unde o nouă pistă de biciclete a fost amenajată într-un mod care îngreunează considerabil accesul spectatorilor și al autocarelor la evenimentele sportive. Într-o scrisoare deschisă adresată primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, aceștia solicită înlăturarea sau mutarea pistei, pe care o consideră o „lucrare de noaptea minții”.
Pista de biciclete, recent construită, traversează chiar zona de acces către intrarea principală a Sălii Sporturilor, ceea ce face imposibilă sosirea autocarelor care transportă echipele sportive și delegațiile oficiale. În prima zi a Cupei Municipiului Bacău la handbal masculin, s-a ajuns la o blocare totală a circulației în condițiile în care sala a fost ocupată doar pe jumătate, fapt ce a stârnit nemulțumirea generală.
„Domnule primar, vă rog să dați dovadă de responsabilitate și de respect față de iubitorii de sport din Bacău. Această pistă de biciclete nu doar că îngreunează accesul spectatorilor la meciuri, dar face imposibil accesul autocarelor către intrarea principală. Vă rugăm să luați măsuri urgente pentru mutarea pistei pe cealaltă parte a Sălii Sporturilor, unde nu există trafic auto”, se arată în mesajul transmis de Costin Alexandrescu, administratorul paginii Handbal Mania.
Mai mult, autocarul echipei HC Buzău a fost nevoit să „escaladeze” pista de biciclete pentru a intra și a ieși din parcarea Sălii Sporturilor, o manevră periculoasă și total inadecvată pentru un vehicul de asemenea dimensiuni.
Vineri, echipa a fost nevoită să aștepte aproximativ o jumătate de oră pentru a putea părăsi locația, fiind prinsă în blocajele de trafic create de restrângerea circulației pe o singură bandă din cauza noii piste de biciclete.
Pista de biciclete, un proiect menit să promoveze mobilitatea alternativă, s-a dovedit a fi o adevărată piedică în calea desfășurării normale a evenimentelor sportive. Suporterii propun mutarea acesteia pe partea opusă a clădirii, unde impactul asupra circulației ar fi minim și nu ar afecta accesul autocarelor sau al spectatorilor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.