În satul Slănic al comunei Aninoasa, din județul Argeș, un membru al Filialei Județene Bacău „Cultul Eroilor”, scriitorul și ziaristul Firiță Carp, a organizat, la sfârșitul săptămânii abia încheiate, ediția a IV-a a Taberei de creație ARIS. Manifestarea a avut loc sub auspiciile Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și a Editurii „Detectiv literar”, al cărei director este același Firiță Carp.
La acest eveniment, Filiala Bacău „Cultul Eroilor” a fost reprezentată de președintele ei, Dănuț Voicu. Între scriitorii și ziariștii prezenți i-am recunoscut pe Emilian Marcu, Nicolae Băciuț, comentatorul sportiv Ionel Stoica și pe Nisa Leyla – poetă din Istanbul (Turcia). Au fost, de asemenea, prezenți și câțiva dintre membrii Promoției ’80 Jurnalistică, dar și primarul comunei Aninoasa, Daniel Iosif. Iar manifestarea a fost transmisă de TeleMoldova Plus.
Tabăra de creație ARIS a fost lansată în anul 2020, când între organizatori figura și Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Important este și parteneriatul între UZPR și „Detectiv literar” încheiat în ianuarie 2017. „În cadrul parteneriatului – scriau atunci, pe site-ul UZPR, reprezentanții conducerii Uniunii -, finalizăm un proiect la care ne gândim încă din clipa semnării protocolului. Este vorba de TABĂRA DE CREAȚIE MULTIDISCIPLINARĂ Slănic-ARGEȘ, denumită ARIS la sugestia doamnei doctor Marina Musset din Italia, colaboratoare apropiată a Editurii Detectiv Literar”
Și la această a IV-a ediție ARIS – cum scria pe pagina sa de Facebook scriitorul și ziaristul Nicolae Băciuț – „Poezia a pus Slănicul (Argeș), pe harta țării!”
Firiță Carp, originar din județul Galați, dar stabilit ulterior și în Slănicul argeșean, a fost militar de carieră până în 1999 și redactor în presa militară și la Editura Militară. Este membru al UZPR, unde a făcut parte, mai mulți ani, din structurile de conducere. Este scriitor, autor de romane și poezii, dar și coordonator, în prezent, al Editurii „Detectiv literar” și al publicației „Securitatea Privată” și a scos pe piață și „Detectiv Magazin” (1999-2000) și „Lumea Detectivilor” (2000-2003). Din acest an este membru al Filialei „Cultul Eroilor” Bacău.