„Viata mea e o raza de lumina ratacita intr-un vis…”
„Mai bine pribeag printre doruri / Decât hoinar in minciuna / Mai bine spectator in amoruri / Decât o vioara cu o singura struna.” Asa isi incepe povestea vietii Constantin Telu Leonte. Are 61 de ani, e pensionar, profund, gânditor, cu o voce blajina, calm. Ne-a primit in curtea casei sale, din cartierul bacauan CFR, pentru a „poezi”. Scrie poezii. In special de dragoste. Dintr-o dragoste pe care a simtit-o inca de pe vremea când era flacau de liceu.
Daca ajungi in zona cartierului CFR si intrebi de "poet", toata lumea te indruma catre casa lui Constantin Telu Leonte. E undeva, pe o ulita prafuita, al doilea imobil, "dupa prima curba la dreapta." Am fost intâmpinati inca din poarta cu frezii parfumate de primavara. Alaturi ii era Teodora Cristel, mezina familiei, de numai 7 ani. Mai are doi frati, mai mari – pe Ioana Dana, de 36 de ani, mama a doi baieti, si pe Constantin, de 34 de ani, stabilit din 2007 in Danemarca. "Pe mami o cheama Cristina. Iar pe tati Telu. De aici si numele meu – Cristel", ne-a spus dintr-o suflare pustoaica. Un copil cu ochi cristalini si chip de inger. Asa am aflat, in doua minute, din ce este compusa "cea mai mare avere" a poetului Constantin Leonte. Familia sa. Apoi sunt cartile. Si poezia.
„Nu ma consider poet. Doar cochetez cu poezia”
Scrie poezie. In special de dragoste. A inceput cu poezia clasica, dar apoi a indragit-o si pe cea moderna. Acum le combina. "Pasiunea e de demult. Din liceu. Am facut liceul la «George Bacovia», sectia umana. De atunci am simtit acea dragoste si inclinatie catre poezie. Nu ma consider insa un poet. Cochetez doar cu poezia. Mai am de lucru. Dar o fac cu placere", ne-a raspuns modest din fata unei masute, scoasa la soarele de aprilie, ce incalzea timid gradina frumos ingrijita in care am stat "sa poezim".
Un strop de speranta …
"Viata mea e ca o raza de lumina ratacita intr-un vis / E un fulger aruncat intr-o lume nebuna / E un strop de speranta in sine inchis." Asa isi caracterizeaza trairile poetul Leonte. In versuri. Ne-a marturisit ca in special noaptea este "macinat" de rime, de idei. Atunci creeaza. Daca adoarme o secunda, isi poate pierde ideea, asa ca si la ora 2.00 in "linistea neagra" isi ia caietul ros pe margini, ingalbenit, cu coperti maronii si isi noteaza "primul impuls." "Nu prea lucrez pe poezie. O las asa bruta. Asa imi place. Poate gresesc, dar asa simt… Acum in poezie se cauta esenta, nu vorbaria", a recunoscut. A publicat pâna acum doar doua volume de poezie: "Fulgerari de vis" (2005) si "Tatuaje pe o geana de rai" (2010). Mai are in lucru "Printre vise si dincolo de ele", "Poezii pentru copii mari si mici", "Povesti in versuri" si "Nuvele umoristice". "Editurile ma asteapta. Nu e greu sa ajungi la ele. Dar iti trebuie bani. Când te sponsorizezi singur, e mai greu." Dar speranta ramâne.
„Cine mai citeste azi poezie?…”
A lucrat la CFR, impiegat de miscare. 20 de ani. Apoi alti 10 ca instructor miscare. S-a nascut in Bacau, in 1950, toamna. In noiembrie. Dupa ce si-a terminat studiile de liceu, a intrat la Postliceala impiegat de miscare. Ambii sai parinti au iesit la pensie tot de la CFR. A facut si cursuri de perfectionare pentru functia de sef de statie si "la apogeul meseriei am fost obligat sa ies la pensie. Aveam 50 de ani. Era in 2000. In cinci zile mi-am depus dosarul", a mai adaugat, parca usor trist. Si de atunci s-a dedicat poeziei. A scris-o, a iubit-o din ce in ce mai tare, a trait cu ea si prin ea. "Doar asta e sansa unui poet in ziua de azi. Singura de altfel. Cine mai citeste in ziua de azi poezie?", completeaza cu voce scazuta in timp ce pasii marunti ne conduc inapoi spre poarta mica, verde, pe care am intrat in urma cu jumatate de ora. Alaturi ii sta, mereu, fetita. Mezina. Singura din familie care deja vrea sa fure putin din talentul tatalui. Al poetului din cartierul bacauan CFR.
Roxana Neagu
„E mult prea mult sa mi se spuna «poetul cartierului CFR». Dar ma bucura, in acelasi timp.”
Fragmente din lucrari personale:
"Sper ca Dumnezeu, in marinimia lui,
Va lumina eternitatea sa te gasesc.
Ma va scuti atunci sa te caut si dincolo de ea."
"Fara poeti, o natiune moare
Va plâng pe voi, cei muritori târzii
Caci fara noi, veti deveni singuratate."
Cugetari:
"Când zgârii Cutia Pandorei, roaga-te sa nu se deschida."
"Fara muritori, zeii nu ar avea niciun rol."
"Daca simti ca l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior, sa nu-ti inchipui ca te va târâi dupa El toata viata."
