6 octombrie 2024
SportHandbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău își reia pregătirile

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău își reia pregătirile

Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău pune punct vacanței. „CSMeii” se vor reuni astăzi, la ora 17.00, la baza sportivă „Constantin Anghelache” (Letea) sub comanda antrenorilor Leonard Bibirig și Ionuț Rotaru.

În linii mari, gruparea băcăuană va miza în sezonul 2024-2025 pe același lot cu care s-a clasat pe locul șase în ediția precedentă de campionat. La capitolul despărțiri figurează Richie Freiwald, Ionuț Stănescu, Eduard Belchite și Oleksii Ganchev, iar la noutăți, portarul romașcan de 20 de ani Florin Sârghie, fostul internațional Bogdan Mănescu (inter dreapta, de la CSU din Suceava) și interul stânga din Republica Moldova, Maxim Oancea, care revine astfel la Bacău după ce în ultimii ani a evoluat pentru CSM Alexandria, CSU din Suceava și CSM Vaslui.



CSM Bacău intenționează ca până la startul campionatului să-și completeze lotul cu încă un inter dreapta, cel mai probabil un stranier.

Pe perioada pregătirilor, elevii lui Bibirig vor participa și la două turnee de jocuri. Unul dintre acestea este cel de pe teren propriu, dotat cu Trofeul Municipiului Bacău și care va reuni în perioada 9-10 august, pe lângă echipa gazdă, Steaua București, HC Buzău 2012 și CSM Vaslui. „CSMeii” vor începe campionatul pe 31 august, în deplasare, contra Minaurului Baia Mare.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img