21 noiembrie 2024

Comerciantii de etnobotanice se reprofilează

Comercianții de etnobotanice devin din ce în ce mai inventivi. După ce, în urma mai multor hotărâri de Consiliu Local, activitatea magazinelor de vise a fost interzisă pe o rază de 3.000 de metri de orice instituție, patronii acestor afaceri s-au reprofilat și își vând produsele sub egida magazinelor de semințe de flori sau a hranei pentru animale.

Îngrijorător este că, deși acum 2 luni mai funcționau în Bacău doar 2 magazine, recent alte 2 și-au deschis porțile pentru consumatorii fideli. “Spre surprinderea noastră, în această lună au mai apărut două astfel de magazine. Acestea au trecut în profilul de activitate comerțul de produse fitosanitare sau mâncare pentru animale. În urma controalelor, am ridicat 71 de plicuri cu substanțe posibil etnobotanice”, a explicat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău. Totodată, instituția de control a aplicat trei amenzi în valoare de 2.500 de lei. “Facem demersuri pentru ridicarea autorizației de funcționare și am anunțat deja că aceste societăți nu respectă profilul specificat în autorizație”, a mai spus reprezentantul poliției. “Este o tendință mai veche a acestor comercianți. Aceste noi magazine ies în evidență pentru că celelalte coffee-shop-uri tradiționale s-au închis”, a spus și Radu Naforniță, director Centru Antidrog.



Numărul consumatorilor va crește

Chiar dacă sunt amendate frecvent, profitul pe care aceste magazine îl au face ca afacerea să fie rentabilă. Mai mult decât atât, specialiștii în tratarea dependenților se așteaptă ca, odată cu reluarea cursurilor școlare, numărul consumatorilor să crească. “Am observat că a crescut cu 15% numărul celor care s-au reapucat de consumat, chiar dacă au primit consiliere. Aceasta înseamnă că fie s-au întors la grupul de prieteni care consumă, fie familia sau terapia nu au dat rezultate pe termen lung. Aceștia reintră la consiliere”, a mai spus șeful CPECA Bacău. La începutul anului, numărul magazinelor de vise din municipiu se ridica la 54. Treptat, acestora le-a fost ridicată autorizația de funcționare. Din păcate, în județul Bacău nu există un centru de tratament pentru astfel de dependențe pentru minori. La Secția de Psihiatrie au ajuns, de la începutul anului, peste 100 de persoane doborâte de efectul substanțelor etnobotanice. În topul produselor cu efect halucinogen, conform studiului realizat de Centrul Antidrog Bacău, conduc substanțele etnobotanice, urmate de canabis, hașiș, solvenți și ketamină.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014