Pe 12 iunie 1999, fără să-și propună explicit, Sean Parker și Shawn Fanning au schimbat pentru totdeauna industria muzicală prin lansarea unui simplu program de schimb de fișiere, cunoscut sub numele de Napster. Cei doi nu se cunoșteau personal și locuiau în orașe diferite, Fanning în Boston și Parker în Virginia, dar împărtășeau o pasiune comună: muzica.
Industria muzicală a anilor ’90 se confrunta cu critici severe din partea consumatorilor. Majoritatea albumelor de pe CD-uri conțineau doar câteva piese de calitate, restul fiind umpluturi. Aceasta obliga cumpărătorii să plătească prețul întreg pentru doar câteva minute de muzică apreciată. Pe lângă aceasta, multe dintre marile clasice nu erau disponibile în noile formate, lăsând o lacună considerabilă pentru iubitorii de muzică care doreau să acceseze acele piese.
Parker și Fanning au început să lucreze la un sistem care să permită schimbul de muzică de la distanță. Jordan Mendelson, un al treilea prieten, i-a ajutat să dezvolte interfața. În câteva luni, erau pregătiți să-și testeze invenția. Pe 12 iunie 1999, Napster a fost lansat online și, în doar doi ani, a adunat 26 de milioane de utilizatori.
Napster era revoluționar prin utilizarea unui server central care păstra listele de melodii ale utilizatorilor. Odată confirmat link-ul, schimbul de fișiere se făcea direct între calculatoare, printr-un sistem „peer-to-peer” (P2P). Această tehnologie a creat o rețea invizibilă de milioane de utilizatori care își împărțeau colecțiile muzicale.
Însă succesul Napster nu a fost bine primit de toată lumea. Trupe celebre precum Metallica, rapperul Dr. Dre și Madonna au fost printre primii artiști care au acuzat Napster de piraterie. Casele de discuri au subestimat impactul formatului MP3 și volumul schimburilor până când a fost prea târziu. Utilizatorii individuali descărcaseră miliarde de piese muzicale fără să plătească un ban.
Într-o eroare de strategie, trupele și casele de discuri au dorit să raporteze utilizatorii individuali, dar aceștia susțineau că au plătit deja pentru aceleași piese în multiple formate, precum LP, casetă și CD, și că nu făceau altceva decât să își împărtășească colecțiile. Confruntat cu presiunea legală și tehnică de a bloca catalogul artiștilor care au reclamat, Napster a fost obligat să-și închidă serverele în 2001.
Sean Parker, în fața casele de discuri, a declarat că modelul de afaceri muzical tradițional era pe punctul de a se sfârși, și nu s-a înșelat. În lunile următoare, au apărut numeroase programe similare cu Napster, precum Ares Galaxy, Audiogalaxy, Morpheus, Gnutella, Kazaa, Emule și LimeWire.
Napster a dispărut, dar a lăsat o amprentă de neșters în industria muzicală, forțând-o să se adapteze la o nouă eră digitală. A fost o schimbare dramatică, unde pentru prima dată în istorie, cel mai puternic actor din industrie a fost cel mai afectat. Aceasta a fost o lecție despre cum tehnologia poate transforma fundamental piețele și obiceiurile consumatorilor, oferind o privire în viitorul digital al muzicii. (Sursa: Efemérides Históricas)
